Ce înseamnă verb predicativ?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "verb predicativ": verb care poate forma singur predicatul unei propoziții

PREDICATÍV, -Ă adjectiv

1. care formează sau poate forma predicatul; cu valoare de predicat.
♦ verb = verb care poate forma singur predicatul unei propoziții; nume = nume care, împreună cu un verb copulativ, formează predicatul; propoziție ă (și substantiv feminin) = propoziție subordonată care îndeplinește funcția de nume predicativ pe lângă un verb copulativ din regentă; element suplimentar = parte secundară de propoziție cu dublă subordonare (față de verb și de subiect sau obiect); propoziție ă suplimentară (și substantiv feminin) = propoziție subordonată care îndeplinește în frază rol de element predicativ suplimentar.

2. (logică) referitor la predicat. (< limba franceza prédicatif)