Ce înseamnă una, două?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "una, două": mereu, într-una, continuu

" Marsav, deodata, unul, pe buze mi se prinse,
Infig doi altii-n pulpe mandibulele lor,
Pleoapele la urma de-un roi imi sunt atinse..."
Noaptea de noiembrie poezie de Alexandru Macedonski

" Privindu-ne cu ochii prapastiei din el!... —
Abia puteau sa-l tie doi oameni deodata,
Iar chipul, ca o noapte de trasnet luminata,"
Nebunul din Golia poezie de Alexandru Macedonski

DOI, DÓUĂ numeral cardiologie Numărul care în numărătoare are locul între unu și trei. Unu și cu unu fac doi.
♦ (Adjectival) Roșca aducea tovărășiei doi cai și un cîne ciobănesc. SADOVEANU, P. M.

13. Doi feciori în depărtări Ți i-a stins războiul. NECULUȚĂ, Ț. despre 112. Omul cu doi ochi Bine vede. TEODORESCU, P. P. 256.
       • Locuţiune adverbiala În (sau din) două vorbe (sau cuvinte) = pe scurt, fără multă vorbă, fără pierdere de verb reflexiv:eme. Și, din două vorbe, fiul craiului îl tocmește. CREANGĂ, P. 203. În două cuvinte, e vorba de a ști: al cui e dreptul de proprietate. ODOBESCU, S. II

6. La doi pași = aproape. Locuiește la doi pași de tramvai.
       • Expresia: În doi timpi și trei mișcări = imediat, foarte repede. Ozun dragă, ți-a răsucit... capul, în doi timpi și trei mișcări. Nu te-am crezut așa de slab de înger. C. PETRESCU, C. vezi 339. Nu face (sau nu plătește) nici două parale (sau doi bani) = nu prezintă nici un interes, nu are nici o valoare. (Om sau taler) cu două fețe vezi față. În doi peri vezi păr. (În glumă) (A spune) două vorbe ș-un cuvînt = (a spune) pe scurt, în puține cuvinte.
♦ (Mai ales în stilul narativ, adesea în legătură cu «unu» sau «trei», ori precedat de adjectiv nehotărît «vreo») Exprimă un număr, o cantitate, o durată nehotărîtă; cîțiva, cîteva. Într-o zi se luă după un iepure, dete o săgeată, dete două și nu-l nimeri. ISPIRESCU, L.

8. Și merg ei o zi și merg două și merg patruzeci și nouă. CREANGĂ, P. 199. Se suie iute în pod și scoboară de acolo... verb reflexiv:eo două dimerlii de păsat. id. ib.

5. Am zărit de la fereastră verb reflexiv:o două trăsuri coborînd dealul spre sat. ALECSANDRI, T. I 339. Ce focul, bade, te ține De nu vii seara la mine, Batăr la două, trei zile? JARNÍK-BÎRSEANU, despre 237.
♦ (Familiar, cu valoare de numeral ordinal) Al doilea, a doua. Etajul doi. Tomul doi.
♦ (Substantivat) Profesorul a dat elevului un doi (= nota doi). Doi de doi. (Eliptic, subînțelegîndu-se ora, ziua, banii, cartea de joc marcată cu acest număr etc.) E două și zece.
       • Locuţiune adverbiala În (sau pe din) două = în două bucăți (egale sau nu). Împarte frățește, pe din două. ▭ Cînd o frîngi [pîinea albă] în două, se înalță un abur copt și bun. C. PETRESCU, C. vezi 119. Îl prinse pe degetul cel mic și buzduganul se rupse în două. EMINESCU, N.

4. Mane-n lături tot fugea, Iară Toma-l agiungea Ș-așa bine mi-l chitea, Că din fugă mi-i tăia Giumătate-a trupului Cu trei coaste a negrului! Mane-n două jos cădea. ALECSANDRI, P. P. 74. Una, două = mereu, într-una, continuu. Una, două, joacă! ▭ Și una, două, la pupăză, de nu știau cei din casă ce tot caut în pod așa de des. CREANGĂ, A. 55. (Despre anumite materii) În două (sau pe din două) cu... = amestecat (în părți egale) cu altceva. Făina e în două cu țărîna... Mîncăm pămînt fiert în loc de mămăligă! VLAHUȚĂ, O. A. 157. S-a și stîrnit un vifor cumplit

– cu lapoviță în două,

– de nu vedeai nici înainte, nici înapoi. CREANGĂ, P. 143. (În propoziții negative) Cu una cu două = ușor, repede. Patroana nu se lasă bătută cu una cu două. CAMIL PETRESCU, T. I 418. Stambulachie însă nu este om să se dea bătut cu una cu două. MACEDONSKI, O. III

4. (Înaintea unei alternative) Din două una sau una din două = ori una, ori alta, ori... ori... Măi bărbate... alegeți una din două: ori merg eu de unde-am venit, ori alungă-ți copiii. RETEGANUL, P. I 43.
       • Expresia: Una și cu una fac două = limpede, scurt, fără vorbă, fără să mai încapă discuție. Nici una, nici două = fără multă vorbă, fără a sta pe gînduri, dintr-o dată, imediat. Nici una, nici două, haț! pe ied de gît, îi retează capul pe locuțiune CREANGĂ, P. 23. Nici una, nici două, o dată începe a bate în poartă cît putea. id. ib. 308. A nu vorbi sau a nu zice (nici) două = a nu scoate o vorbă, a nu zice nici cîrc, a tăcea chitic. Toată dimineața N-a vorbit nici două, iar cînd a-nceput Mă-sa cu ocară, fata s-a făcut Albă și-apoi verde. COȘBUC, P. I 245.