Definiție din
Dicționar enciclopedic
RICÍN (< limba franceza , latina) substantiv neutru Plantă (anuală în climatul temperat și perenă în cel subtropical) din familia euforbiaceelor; are rădăcina puternică, pivotantă și tulpina înaltă de 1-2 m, cu frunze mari palmat-lobate, pețioli lungi și cu flori unisexuate de culoare, verde, roz, roșu sau violet (Ricinus communis). Fructul este o capsulă cu trei compartimente, cu semințe mari (de 5-22 cm) ce conțin 47-53% ulei nesicativ, neinflamabil, ce își păstrează consistența la variații mari de temperatură. Se folosește ca lubrifiant pentru angrenaje de mare viteză, la motoarele de avion și în industria farmaceutică, a pielăriei, a săpunului etc. Sin. căpușă (2).
• Ulei sau unt de r. = ulei extras din semințele de ricin, cu acțiune laxativă.
