Ce înseamnă tranzitiv a-și subția buzele sau gura?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "tranzitiv a-și subția buzele sau gura": a-și strânge buzele, făcându-le să pară mai subțiri, mai mici; a vorbi din vârful buzelor

" pe indelete despre M aiastra,
Ce se subtia mereu
pana la esenta, idee, reverie,"
Asijderile poezie de George Meniuc

"Din neagra serpuire chinezeasca.
Imi subtia amiaza minutare.
Sa-i piara pofta rea de aparitii "
Umbra poezie de Virgil Gheorghiu

SUBȚIÁ, subțiez, verb

I.

1. reflexiv A deveni, a se face mai subțire. Pierise roșul aproape vînăt al fălcilor pline. I se subțiase gîtul în gulerul cămășii. DUMITRIU, N. 205. Fusese și bolnavă cu doi ani în urmă; se subțiase și se uscase de istov. SADOVEANU, P. M. 50. [Umbra] se subție... se lipi de părete și se așeză ironică, fantastică, lungă în dreptul lui. EMINESCU, N. 78.
       • tranzitiv Ea era o arendășoaică, pe care nu putea s-o mai subțieze nici un corset, eu un negustor, pe care-l tăbăciseră agoniseala și vîntul mării. GALACTION, O. I 77. Fața babei s-au apucat îndată de cioplit picioarele, ca să le mai subțieze. SBIERA, P. 214.
       • Expresia: A-și subția buzele (sau gura) = a-și strînge buzele, făcîndu-le să pară mai subțiri, mai mici; a vorbi din vîrful buzelor. Bine spune Ghiță că locul tău nu-i în lume, ci la mînăstire.

– Ba locul meu e în lume, și-a subțiat Nastasia buzele- SADOVEANU, M. C. 76. Cînd cu ochii mari, sălbateci se privește în oglindă, Subțiindu-și gura mică și chemîndu-se pe nume... EMINESCU, O. I 80.
♦ tranzitiv (Despre îmbrăcăminte) A face ca cel care o poartă să pară mai subțire. Rochia aceasta te subțiază.

2. tranzitiv (Cu privire la corpuri lichide sau gazoase) A face să fie mai puțin concentrat, mai puțin dens; a dilua, a rări.
       • reflexiv figurat Tîrziu de tot, cînd se trezi o clipă din somn, întunericul se subția... și un cocoș cînta. CĂLINESCU, E. O. I 53.

3. tranzitiv A face ca glasul să aibă un timbru mai subțire, mai înalt. Lupul se duse la un fierari și puse să-i ascuță limba și dinții, pentru a-și subția glasul. CREANGĂ, P. 22.

4. reflexiv figurat (Despre oameni și despre însușiri sau manifestări ale lor, adesea ironic) A deveni mai ales, mai fin, mai delicat; a se rafina, a se cultiva, a se stila. Am avut de-a face cu fel de fel de lume și mi s-a subțiat limba. Dacă verb reflexiv:ai să știi, mi s-a subțiat și caracterul. SADOVEANU, P. M. 24. Acum lumea s-a subțiat, fiecare vorbește și scrie limba sa proprie. GHICA, S. 53.

– prezent industrie și: subțíu (BOGZA, Ț. 74).

– Variantă: (regional) supțiá (ISPIRESCU, L. 142) verb

I.