Ce înseamnă tranzitiv a frige pe cineva la inimă sau a-i frige cuiva inima?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "tranzitiv a frige pe cineva la inimă sau a-i frige cuiva inima": a provoca cuiva o durere vie, usturătoare; a provoca cuiva o mare suferință morală

" si o bucata mai mare de azima,
ca pana s-o frige vitelul mor de foame...
Phi! cate lucruri ciudate am vazut"
Intoarcerea fiului risipitor poezie de George Topirceanu

" a=ez p`raul in scrin apoi mai torn rachiu, pun Aznavour
=i stam, picior peste picior, p`na se frige mistre ul.
Apare pe prag dar nu ne place, nu-i fript de ajuns,"
Suav anapoda poezie de Tomozei Gheorghe

FRÍGE, frig, verb

III.

1. tranzitiv A expune un aliment (în special carne și pește) direct acțiunii focului (în frigare, pe grătar, pe jar) pentru a-l face bun de mîncat. vezi prăji, pîrjoli, perpeli. Îi plac pui de cei mai tineri, mie însă-mi plac și de iști mai bătrîni, numai să fie bine fripți. CREANGĂ, P. 33. Una cu vin îl stropea, Una carne că-i frigea. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 52.
       • absolut Fulga masă că-și gătea, Miei de piele că-i jupuia; Care prin frigări frigea, Care prin căldări fierbea. ANT. literar popular I 258.
       • reflexiv impersonal Ci mi-ș frige un berbece; Dar nu-l frige cum se frige, Ci-l înfige in cîrlige Și-l întoarce prin belciuge. ANT. literar popular I 54.

2. tranzitiv (Despre foc, soare sau un obiect care radiază căldură mare) A provoca senzații de arsură, urmate uneori de o rană. Soarele pălea așa de cumplit, de te frigea. SBIERA, P. 208. Luați seamă, că vă frigeți. ALECSANDRI, T. I 293. Cine s-a fript cu ciorba suflă și-n iaurt.
       • (Despre alți agenți decît căldura) Venea un vînt aspru, care frigea obrazurile ca un brici rău ascuțit. SADOVEANU, O. VI 123. Lacrimile îi frig obrazul. VLAHUȚĂ, O. A. 139.
       • figurat Fata îl desfăcu [biletul] tremurînd: hîrtia îi frigea degetele. SADOVEANU, M. C. 142. Privirile lor stăruitoare îl frigeau. REBREANU, R.

I. 145.
♦ (Despre oameni) A atinge (ceva sau pe cineva) cu un corp fierbinte, provocînd o arsură; a arde. Luînd pe rînd andrelele înroșite în foc, îi fripse cățeii de turbă de pe dosul limbii. HOGAȘ, H. 28.
       • figurat (În legătură cu inima, considerată ca sediu al sentimentelor și senzațiilor) Strașnică femeie, bre Vasile... M-a fript la inimă, m-a gătit! SADOVEANU, O. I 467. Ea de mică m-a iubit Și mare m-a părăsit, Inimioara rău mi-a fript. ANT. literar popular I 381. M-o fript la inimă, nu altă. ȘEZ. II 74.
♦ reflexiv A suferi o durere vie la atingerea cu focul sau cu un obiect fierbinte. Jucați-vă cu focul, dacă vi-i voia să vă frigeți. NEGRUZZI, S. III 14.

3. intranzitiv (Despre corpuri fierbinți) A iradia căldură mare; a arde, a dogorî. Soarele frigea acum în mijlocul cerului. PREDA, Î. 148.

4. reflexiv (Familiar) A se păcăli, a se înșela, a păgubi. S-a fript: ce-a cumpărat el nu face nici doi bani. ▭ M-am fript! s-a gîndit Negoiță; dar de zis n-a putut zice nimic. CARAGIALE, P. 95.

– Forme gramaticale; perfectul simplu fripsei, participiu fript.