Ce înseamnă Stii că-mi placi??

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "Stii că-mi placi?": exprimă contrarietatea n-ai nimerit, n-ai dreptate, te înșeli

" spusa!
V-ar placea sa =ada smirna, =i la col sa fie pusa
Biata arta, ca micu ii cari nu-s ast`mpara i!..."
Delendum poezie de Alexandru Vlahuta

" cu gratioasa Domnisoara de Gri
careia nu-i placea sa conjuge verbul a fi
pentru for mele lui neregulate"
La curtea Marului de smarald poezie de Arcadie Suceveanu

PLĂCEÁ, plac, verb

II. intranzitiv

1. (Cu subiectul logic în dativ, subiectul gramatical exprimînd obiectul acțiunii) A simți dragoste sau simpatie pentru cineva, a avea înclinație pentru ceva; a-i conveni, a-i fi pe plac. Am muncit amîndoi și ne-am luat. Că așa a fost. Mi-a plăcut muncă, n-am pregetat niciodată. PREDA, Î. 166. Cui nu-i place un cîntec poporal editat de prietenul meu Alecsandri? RUSSO, S.

15. Ea frumoasă m-a făcut Și eu ție ți-am plăcut. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 18. Ce ție nu-ți place altuia nu face. Nu-i frumos ce e frumos, ci e frumos ce-ți place.
       • Expresia: Știi că-mi placi? = (exprimă contrarietatea) n-ai nimerit, n-ai dreptate, te înșeli. (Cu sens reciproc) Atunci pentru întîiași dată se întîlni în față Mihai cu Basta... Ei nu-și plăcură unul altuia. BĂLCESCU, O. II 268.
       • (Popular; subiectul logic e introdus prin prepoziție «la»)Că nu dau leacuri amare Să fie cu supărare, Ci tot buze rumeioare, Care plac la fețișoare! JARNÍK-BÎRSEANU, despre 374.
       • (Obiectul acțiunii este exprimat printr-un complement indirect introdus prin prepoziție «de») Nu știu ce e, ce are, cum s-a întîmplat. Mi-am dat seama că-mi place de ea. PREDA, Î. 48. Cînd erai, bădiț-acasă, Mă gătam ca ș-o mireasă, Cu cercei și cu mărgele, De-ți plăcea,bade, de ele. HODOȘ, P. P. 84.
       • tranzitiv Și ce folos de boi și vaci? Și cu pămîntul ce să faci? Nevasta dacă nu ți-o placi, Le dai în trăsnet toate! COȘBUC, P. I 119. Asta-i fata dumitale, Eu atît o plac de tare, Atîta o plac, De nu știu Ce să mă fac. BIBICESCU, P. P. 179.
       • reflexiv reciproc. Se-ntîmplă să ai un fin în Constantinopole ș-o fină în Veneția și întîlnindu-se să se placă și plăcîndu-se să se căsătorească. SEVASTOS, N. 27.
       • (Obiectul acțiunii este exprimat printr-o propoziție cu predicatul la conjunctiv sau printr-o construcție infinitivală) îi plăcea moșneagului să aibă tot iepe tinere și curățele; asta era slăbăciunea lui. CREANGĂ, P. 106. Azi n-ai chip în toată voia în privirea-i să te pierzi, Cum iți vine, cum îți place pe copilă s-o dezmierzi. EMINESCU, O. I 155. Ne place a asculta povești frumoase din verb reflexiv:emile trecute. NEGRUZZI, S. I 245.
       • Expresia: Îmi place să cred că... = sper că...
       • (Obiectul acțiunii devine subiect; fără determinări) Păunul să tacă, Dacă verb reflexiv:ea să placă. MARIAN, O. II 270. Tot ce-n lume-i drag și place, Tot ce-nalță și preface Pe un om... Mi le-ai dat cu-a ta iubire. ALECSANDRI, P. I 144.
♦ A-i prii. Viei îi place căldura.

2. (La imperativ, regional; formulă de politețe) Placă! = poftim, mă rog, binevoiți să... Bună seara... Mulțămim d-tale, dragul meu, placă șezi la noi. SEVASTOS, N. 55. Placă jupîne cătană înlăuntru, că te cheamă înălțatul împărat. RETEGANUL, P. III 18.