Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
SUPLIMÉNT, suplimente, substantiv neutru Ceea ce se adaugă în plus, pentru a completa ceva; adaos. Trecea, împărțind suplimentul: o fărămătură de pîne și opt ori zece măsline putrede. SADOVEANU, O. VI 273. Eram unul din cei mai buni elevi ai moșneagului dascăl și nota obținută a fost nota maximă, pe lîngă un supliment de laudă publică. GALACTION, O. I 58. Deodată se auzi în stradă glasul răgușit al vînzătorilor de jurnale strigînd: «Supliment la Orientul de astăzi». despre ZAMFIRESCU, R. 37. Am plătit, el dejunul și eu suplimentul, și ne-am întors foarte veseli la redacție. CARAGIALE, O. II 302.
– Variantă: (învechit) suplemént substantiv neutru
