Ce înseamnă substantivat, în locuțiune adverbiala de micuț?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "substantivat, în locuțiune adverbiala de micuț": din cea mai fragedă vîrstă

"
Spre un carabus micut ce se plimba si el prin iarba.�
"
Pui de om poezie de Aura Constantin

" In pasle iti strecori piciorul
Trandafiriu, micut si cr ud.

Razi vesel, ti-i asa placut"
Rondel de iarna poezie de Nicolai Costenco

MICÚȚ, -Ă, micuți, -e, adjectiv Diminutiv al lui mic2.

1. (În opoziție cu mare) vezi mic^(1). Trandafirii erau singuri, nici purtați de mîini micuțe, nici înfipți la cingătoare. GALACTION, O. I 58. Părul ei cel blond și împletit in cozi cădea pe spate... gura micuță ca o vișină coaptă. EMINESCU, N. 71.

2. (Despre ființe, în opoziție cu înalt) vezi mic1. Nici micuță, nici năltuță, Numai bună de drăguță. ALECSANDRI, P. I 91. Dragă mi-i mîndra micuță Că la cîmp e hărnicuță. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 431.

3. (În opoziție cu vîrstnic) vezi mic2 (5). Drăguțul nu-i nici drăguț, Ci-i un copilaș micuț. HODOȘ, P. P. 181. Cînd creșteam ca ș-un brăduț, M-ai lăsat, maică, micuț. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 210.
       • (Substantivat, în locuţiune adverbiala) De micuț = din cea mai fragedă vîrstă.

4. (Despre zi, noapte, în opoziție cu lung) vezi mic2 (4). Pîn-aveam și eu drăguță, îmi părea noaptea micuță. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 163.