Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
ASÉDIU, asedii, substantiv neutru (Numele locului asediat este în genitiv sau, în construcții învechite, se introduce prin prepoziție «de la») Încercuire cu forțe armate a unui loc întărit, cu scopul de a-l cuceri; împresurare. vezi blocare. [Pașa] ucisese trei sute de femei și copii cînd cu asediul cetății, ca represalii. CAMIL PETRESCU, T. II 177. Mai izbeau ici-colo ultimele picături de ploaie, ca ultimele gloanțe ale unui asediu terminat. GALACTION, O. I 88. Asediul de la Vama. ALECSANDRI, T. 1424.
♦ (În statele capitaliste) Stare de asediu = suspendare (temporară) a puterii legilor și înlocuirea lor cu un regim militar de represiune îndreptat împotriva maselor populare.
