Ce înseamnă spurcat la gură?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "spurcat la gură": care spune vorbe triviale, vulgare

" Nu pleci capul tau?

N-am spurcat fantana,
N-am rapit laicer,"
Interior poezie de Grigore Vieru

" A-si insusi, a smulge pe seama-si providenta
Si sceptrul preatariei spurcat a manui.
In spiritul tiranidei strigara: Libertate!"
Anatolida sau Omul si fortele poezie de Ion Heliade Radulescu

SPURCÁT2, -Ă, spurcați, -te, adjectiv

1. Murdar; respingător, scîrbos, scîrnav. Am trecut prin bălți de smoală cu spurcate mari jivine. EFTIMIU,

I. 63. Muma zmeului... suflă văpaia din gura ei cea spurcată cale de trei ceasuri. ISPIRESCU, L. 26.
♦ figurat (Despre vorbe) Trivial, vulgar, ordinar.
       • Expresia: (Despre oameni) Spurcat la gură = care spune vorbe triviale, vulgare.

2. (Despre alimente) Care a venit în contact cu ceva scîrbos sau murdar și nu mai poate fi mîncat; (despre vase) în care (din același motiv) nu se pun alimente pentru oameni.

3. figurat (Despre oameni și acțiunile lor) verb reflexiv:ednic de dispreț; netrebnic, mîrșav, ticălos. Cu gura zicea el unele ca acestea, dar în capul lui clocea alte gînduri spurcate. ISPIRESCU, L. 273. După bucluc umbli, peste bucluc ai dat, măi jupîne Scaraoschi. Să te înveți tu de altă dată a mai bîntui oamenii, Sarsailă spurcat ce ești! CREANGĂ, O. A. 208. Oricît de bune ar fi legile, devin cumplite în mîini spurcate. BOLLIAC, O. 259.
       • (Substantivat) Ține-l, Iordache, să scot și eu ceva să-l legăm. Stai, spurcatule, că te-nvățăm noi. DUMITRIU, N. 56. (Ca determinant pe lîngă un nume, de care se leagă prin prepoziție «de») Un spurcat de zmeu mi-a furat fata. ISPIRESCU, L. 192.
♦ (Despre lucruri) Odios, nesuferit; rău, nedrept. Mai aveam trei zile și scăpam de spurcatele astea de verb reflexiv:ăji; acum cine știe cît voi mai avea să port această scîrboasă piele de dobitoc. ISPIRESCU, L. 55.

4. figurat (Calificativ injurios folosit de fanatici pentru cei de altă religie; și substantivat) Eretic, păgîn. Tătarii, la adăpost de gloanțe, tăbărîră pe ea... Topoarele lor cădeau ca grindina.

– Spurcații o să spargă ușa, cît e ea de groasă. GALACTION, O. I 53. Să nu mor creștin, ci spurcat ca voi, dacă va mai intra cineva la mine fără să-mi dați mai nainte de știre. NEGRUZZI, S. I 24. Cum ne-au simțit spurcații de turci, au început să dea năvală asupra noastră. GHICA, S. 16.
♦ De eretic, de păgîn. Mirați, au boscorodit turcii pe limba lor spurcată. STANCU, D.

11.