Ce înseamnă slavă sau slava domnului sau slavă ție doamne!?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "slavă sau slava domnului sau slavă ție doamne!": exclamație de obicei cu sensul religios atenuat sau șters prin care cineva își exprimă satisfacția pentru reușita unui lucru sau pentru o situație bună; har domnului! slavă domnului, nu ești nici orb, nici ciung, nici cocoșat

" Atatati de-mpotrivire ei se lupta ne-ncetat,
Si izbanda le e slava cu care s-a-ncununat.**
Scrie! scrie! iata-ti legea ce trebuie sa urmezi,"
Dlui grigorie alexandrescu poezie de Alecu Donici

" Iar cand soseste-al noptii miez
Ce-l urca-n slava imbatarii,
Deplin se da halucinarii"
Rondelul opiumului poezie de Alexandru Macedonski

SLAVĂ substantiv feminin (< adjectiv slav, -ă, conform limba franceza slave): limbă vorbită de oricare din populațiile sau popoarele slave dispărute (polabi) sau existente (ruși, bieloruși, ucraineni, polonezi, sorabi, venzi, cehi, slovaci, bulgari, macedoneni, sârbi, sârbi lusacieni, croați și sloveni).
       • comúnă: limbă vorbită de populațiile slave care locuiau în mileniul al II-lea î.e.n. teritoriile dintre Nipru, Oder și Marea Baltică; limbă de bază a tuturor limbilor slave. A avut o evoluție îndelungată de la separarea ei de indo-europeana comună. După secolele al IV-lea

– al III-lea î.e.n. triburile slave care ocupau teritoriul dintre Vistula și Nipru (teritoriu de bază al slavei comune) s-au deplasat în două mari grupuri: unul spre apus și altul spre răsărit. Limba slavă comună s-a diversificat astfel mai întâi în două mari dialecte: cel de apus, din care au apărut limbile slave de apus (polona, ceha, slovaca, sârba lusaciană, soraba și polaba) și cel de răsărit, din care au apărut limbile slave de răsărit (rusa, ucraineana și bielorusa) și cele de sud (sârbo-croata, slovena, bulgara și macedoneana). Structura substantiv comune (mai ales ca pronunțare) se păstrează cel mai bine în limba sârbo-croată.
       • véche (denumire privită din punctul de vedere al istoriei limbii române, deși atât rușii, cât și bulgarii vorbesc despre substantiv veche ca despre limba de bază a celor două limbi neoslave): limbă slavă vorbită de triburile slave meridionale din momentul contactului acestora cu românii (secolul al VI-lea e. n.) și până când se termină epoca de delimitare lingvistică în Balcani și bilingvismul slavo-român (secolul al XIII-lea e. n.). Ea a influențat limba română mai ales în domeniul vocabularului (ponderea elementului slav este aici de circa 20%); printre faptele de limbă socotite de cercetători a fi influență slavă veche în limba română amintim: iodizarea lui e, apariția fonemului h, vocativului în -o, modul de formare a numeralelor cardinale de la 11 la 19, scurtarea infinitivului, extinderea diatezei reflexive, prefixele ne- și răz- și sufixele -eală, -nic și -iște. Existența acestor elemente (inclusiv a celor lexicale din substantiv veche), a unor elemente lexicale provenite din limbile slave vecine în limba română și a unor elemente lexicale române în aceste limbi

– pe baza vechiului bilingvism slavo-român, a vecinătății istorice dintre popoarele și țările respective

– i-a determinat pe lingviști să vorbească despre o influență a limbii slave vechi și a limbilor neoslave asupra limbii române și, invers, despre o influență a limbii române asupra limbilor neoslave vorbite în jurul țării noastre (bulgară, sârbo-croată, ucraineană, rusă, slovacă și cehă). vezi influénță.