CONSULTĂ DEX SINONIME | |
Sensul expresiei este
|
ă in literatură " In zadar s-a pus hatmanul Scatozub1 in a lor fr unte, Vrand sa plece semiluna si puterea sa mi-o-nfr unte. El si-a zis ca de-a lui prada prea putin il mai desparte," Zopira poezie de Cincinat Pavelescu " Trecui in cimitirul otoman. Nici o floare, nici o buruiana. Pietre informe pe locuri in care banuiesti ca e ingropat cineva. Pe o piatra mai inalta rotunjita la capatii, se afla un colac rasucit din piatra ; pe alta un turban, sau lespezi cioplite neinteles si primitiv, cite una avind semiluna in virf, ori inscriptii arabe. Altele, adevarate pietroaie fara inscriptii, fara ciopliri, stau ca un butuc infipt deasupra unei fete de mormint, sa indice ca acolo e un trup dat putreziciunii. Uitare si umilinta. Marea se zareste direct, ici, colo, printre muchi: de dealuri macinate, instrunindu-si litania si pentru cei ce odihnesc pe clina cimitirului." Terase albe poezie de Agatha Bacovia |
Definiție din
SEMILÚNĂ, semiluni, substantiv femininDicționarul limbii romîne literare contemporane 1. Parte a discului lunii, în formă de semicerc, luminată în timpul uneia dintre fazele astrului; (sens curent) luna privită în faza primului și a ultimului pătrar. Era tîrziu de tot cînd apăru o semilună scînteietoare. BART, S. M. 80. Tot mai strident s-aud cîntînd cocoșii... Mă scol... Pe cer o semilună pală Și în ogradă numai fesuri roșii. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 15. 2. Semn care reprezintă forma lunii în faza primului pătrar și care constituie simbolul islamismului. Pe roata cîrmei se răsfăța, roșu cu semiluna albă la mijloc, pavilionul Turciei. BART, S. M. 26. Acolo jos, peste cununa Întunecatului boschet, Sclipește-n aer semiluna Din vîrful unui minaret. TOPÎRCEANU, B. 28. ♦ figurat Imperiul otoman, turcii; mahomedanismul. Stăvilarele romîne... stăteau străji neadormite la porțile Europei apusene și nu lăsau puterea semilunii să-și întindă mai departe valurile-i cotropitoare. VLAHUȚĂ, R. P. 22. Împărați și regi s-adună Să dea piept cu uraganul ridicat de semilună. EMINESCU, O. I 46. Niște triste rămășițe a acelor... oști ce muiaseră ambiția polonilor și ungurilor și înfruntaseră trufia semilunei. NEGRUZZI, S. I 29. |