Ce înseamnă reflexiv a se acoperi de glorie?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "reflexiv a se acoperi de glorie": a săvârși fapte mari de arme, a fi foarte viteaz

" Vor duce-n lupta proaspete armate,
Si iara=i vor acoperi pam`ntul
Mormanele de mor i =i de ruine,"
Supt legea tunului poezie de Alexandru Vlahuta

" Si cum inima- i tresare, c-un sc`ncit c`nd el te cheama
Sa-l acoperi cu iubirea =i cu paza ta de mama.
Vezi-l, t`njitor, cum doarme-n frumuse ea-i ingereasca..."
La icoana poezie de Alexandru Vlahuta

ACOPERÍ, acópăr, verb IV.,

I. tranzitiv (Uneori în opoziție cu descoperi, de obicei urmat de determinări introduse prin prepoziție «cu» sau, mai rar, «de»)

1. A pune peste un obiect sau peste o ființă ceva care să le învelească sau să le ascundă în întregime. S-a prins în palme capul... acoperindu-și fața. SAHIA, N. 72. Ea-și acoperă cu mina fața roșă de sfială. EMINESCU, O. I 82.
       • figurat Somn.,. acopere ființa-mi cu-a ta mută armonie. EMINESCU, N. 44. Dac-am văst (=văzut) că nu mai vii... Urîtul mi-l așternui, Cu dragul m-acoperii. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 144.
       • (Urmat de determinări ca: «glorie», «lauri», «rușine», «ridicol», introduse prin prepoziție «de») A se acoperi de glorie.
       • (Instrumentul acțiunii devine subiect) A fi așezat, a sta peste cineva sau ceva învelindu-l, protejîndu-l sau ascunzîndu-l. Florile dalbe... Acopăr cu un strat de nea pămîntul. BENIUC, vezi 38. Cu mișcări scurte a dat drumul de pe el straielor sumare, care mai mult îl dezgoleau decît îl acopereau. SADOVEANU, N. forme 80, [Buza] cea de deasupra se resfrîngea în sus peste scăfîrlia capului, iar cea dedesubt atîrna în jos de-i acoperea pîntecele. CREANGĂ, P. 240. Deodat-aud foșnirea unei rochii... Iar mîni subțiri și reci mi-acopăr ochii. EMINESCU, O. I 119.
♦ reflexiv A căpăta (sau a-și forma) la suprafață un strat învelitor. Cerul s-a acoperit cu nori.
       • Marea frămîntată s-acopere de spume. ALECSANDRI, P. A. 70.

2. A pune peste un obiect deschis ceva care să-l închidă, să-l astupe. Acoperi oala ca să fiarbă în abur. SADOVEANU, N. forme 90.

8. (Cu privire la clădiri) A pune acoperișul. A acoperit casa cu tinichea.
       • Trenul intră între căsuțe acoperite cu carton gudronat, paie și șindrile. DUMITRIU, B. forme 88. Un bordei acoperit cu paie. ODOBESCU, S. III 18.

II. figurat

1. tranzitiv (termen militar) A apăra, a proteja. A acoperi retragerea unei armate.

2. tranzitiv A ascunde, a tăinui, a nu da pe față. Lucrurile nu puteau rămîne mult timp acoperite. Împărăteasa, de silă, de milă, fu nevoită a spune împăratului toată șiretenia. ISPIRESCU, L. 111.

3. tranzitiv (Cu privire la un sunet, la un zgomot) A depăși în intensitate; a face să nu se audă, a înăbuși. Eleonora vorbea tare, încercînd să acopere sunetul pianului. DUMITRIU, B. forme 44. Un ropot de aplauze acoperi ultimele cuvinte ale oratorului. BART, E. 286.

4. reflexiv A se suprapune exact, a coincide, a corespunde perfect. Definiția propusă se acoperă perfect cu sensul cuvîntului.
       • tranzitiv (Complementul arată o necesitate materială, o datorie, o cheltuială, un deficit) A acoperi nevoile de consum ale unei colectivități.
       • Se îndoia că sînt acolo atîția gologani cîți să acopere datoria țăranului. PAS, L. I 142. Stamati reuși să mai facă un împrumut ca să acopere cheltuielile. BART, E. 256.
       • T r an z. (Franțuzism) A străbate o distanță. Alergătorul a acoperit distanța de 1500 de metri într-un timp record.
       • Expresia: (Sport) A acoperi terenul = a fi prezent acolo unde este nevoie.

– Forme gramaticale: prezent industrie persoană persoana a treia singular: el / ea acoperă și (nerecomandabil) acopere, persoană persoana a treia plural: ei / ele acoperă și (nerecomandabil) acopăr; conjuncție persoană persoana a treia singular: el / ea și plural acopere.