Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
LEHĂMETÍ, lehămetesc, verb IV. reflexiv (Moldova; și în forma lehămeți) A se sătura (de ceva sau de cineva) pînă în gît; a-i fi silă, a se scîrbi, a se dezgusta, a se plictisi. S-a lehămețit în cele din urmă Grigore Vîrnav. GALAN, Z. R. 183. A fost nevoit să-și ieie tălpășița spre Humulești, lehămetindu-se de popie. CREANGĂ, A. 102. De la o verb reflexiv:eme și babele și prietenii, lehămetindu-se, l-au dat în burduful dracului. id. P. 142.
• (Rar) Mi te-ai lehămetit de la inimă = mi-ai ieșit din inimă, nu te mai iubesc, nu mai verb reflexiv:eau să știu de tine. Hai de mănîncă; dar să știi că mi te-ai lehămetit de la inimă. CREANGĂ, A. 69.
– Variantă: lehămeți verb IV.
