Definiție din
Dicționar enciclopedic
RADIOACTIVITÁTE (< limba franceza {i}) substantiv feminin Emisie continuă de radiații alfa, beta sau gamma caracteristică substanțelor care au în componența lor și unul sau mai mulți izotopi radioactivi. Nucleele atomilor acestor izotopi sunt instabile și suferă în mod spontan anumite transformări însoțite de emisia unei particule (alfa sau beta) sau a unei cuante gamma; în urma emisiei de cuante se modifică numai starea energetică a nucleului, în timp ce în urma emisiei de particule se modifică însăși compoziția nucleului, care astfel se transformă în nucleul unui izotop al altui element chimic. Deoarece r. este de natură nucleară, ea nu este influențată de factorii externi, ca temperatura, presiunea, starea de agregare, legăturile chimice etc. R. are aplicații în construcția reactorilor nucleari, în defectoscopia nedistructivă, în tehnica reglajului automat, în carotajul radioactiv, în analiza radiochimică etc. A fost descoperită de H. Becquerel (1896) pe când studia luminescența unor săruri ale uraniului. În 1898 soții Pierre și Maria Skłodowska-Curie au descoperit poloniul și radiul, două elemente cu r. mult mai puternică decât a uraniului. Legile generale ale r. au fost formulate de către E. Rutherford și forme Soddy în 1903.
• R. naturală = rezultatul dezintegrării spontane a radioizotopilor naturali.
• R. artificială = (impropriu) r. a izotopilor radioactivi care nu se găsesc în natură ci sunt obținuți pe cale artificială în laborator; a fost descoperită de soții Joliot-Curie (1934) la bombardarea aluminiului cu particule α.
