Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
PLUTONIÉR, plutonieri, substantiv masculin Gradul cel mai mare în corpul sergenților; militar care poartă acest grad. Nevasta plutonierului se zicea că s-a ascuns la cineva în sat, nimeni nu bănuia unde. REBREANU, R. II 220. Cîțiva tîrgoveți... cereau tot felul de lămuriri plutonierului de jandarmi, popa, vezi 103. Ce-ai făcut, nenorocitule! izbucni în fața plutonierului, zguduindu-l cu violență de umeri. BART, substantiv neutru 74.
• Plutonier-major = grad de subofițer în armata din trecut; persoană care purta acest grad. Visătoare trece-o fată C-un plutonier-major. TOPÎRCEANU, P. 242. Pronunțat: -ni-er.
– Variantă: plotoniér (SADOVEANU, M. C. 37, CAMIL PETRESCU, U. N. 255) substantiv masculin
