Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
TÎRÎTÓR, -OÁRE, tîrîtori, -oare, adjectiv Care se tîrăște. Plantă... cu rizom gros, tîrîtor și tulpini erecte. FLORA, R.P.R. II 83.
• Plantă tîrîtoare = plantă a cărei tulpină se întinde pe pămînt.
♦ (Substantivat, forme) Animal care se tîrăște; reptilă. Așa li-i dat stîrcilor și puilor de stîrc, să-și aleagă hrana dintre broaște și tîrîtoare. SADOVEANU, despre P. 141. Șerpii, ca și... alte tîrîtoare, mi-au produs o impresie de profund dezgust. ALECSANDRI, C. 350.
