Definiție din
Dicționar de termeni muzicali
tabulatură, denumire pentru notația (III) muzicală destinată în special unor instrumente cu claviatură* sau cu coarde ciupite. Cele mai importante t. sunt cele pentru orgă* și cele pentru laută*. T. nu folosesc propriu-zis semne specific muzicale, ci combinații de litere și cifre, în care, câteodată, intră și câteva semne de notație muzicală propriu-zisă. Atât t. pentru orgă, cât și cele pentru laută, diferă de la o țară la alta. A. T. pentru orgă. T. germană folosește litere mari pentru octava* mare, mici pentru cea mică (vezi notarea octavelor), iar pentru celelalte, litere mici cu liniuțe deasupra în combinație cu semnele corespunzătoare valorilor* din notația mensurală (vezi musica mensurata) sau semne derivate din acestea. Pentru vocea (2) superioară, t. germana veche, întrebuințează un sistem cu linii, iar t. germana nouă numai litere și semne. T. germana este scrisă în forma de partitură*. T. spaniolă folosește cifre arabe: octava fa
– mi1 este notată cu cifre, de la 1 la
7. Pozițiile de octave sunt indicate cu liniuțe sau puncte deasupra cifrelor. Este tot în formă de partitură. Deasupra cifrelor. Este tot în formă de partitură. Deasupra vocii superioare, la fel ca și la t. pentru laută, ritmul este indicat cu ajutorul notelor mensurale, utilizându-se un singur semn pentru toate vocile. T. italiană, engleză, franceză, neerlandeză folosesc scriitura cu ajutorul notelor pe două portative*. Se deosebesc prin numărul liniilor care intră în componența portativului. În t. italiana portativul inferior cuprinde 2-6 linii, cel superior 5-8; în cea limba engleză și neerlandeză portativele conțin între 2 și 6 linii. T. limba franceza folosește două portative de cinci linii. B. T. pentru laută. Această t. întrebuințează în genere litere, cifre, linii precum și semne ritmice derivate din notația mensurală (semibrevis*, minima* etc.), ultimele trecute deasupra semnelor pentru grifură (vezi digitație). Caracteristic pentru t. de laută este că, în cadrul scriiturii polif., poate fi notată doar intrarea vocii și nu valoarea, lungimea notelor respective. T. italiana folosește șase linii, pentru fiecare coardă o linie (lauta fiind acordată: Sol, do, fa, la, re1, sol1 sau: La, re, sol, si, mi1, la1), ultima linie cea mai gravă, este coarda superioară. Pe linie sau deasupra ei, se indică grifura cu ajutorul cifrelor 0-9 (0 = coardă liberă). T. limba franceza întrebuințează cinci linii (începând cu anul 1584, șase), prima pentru coarda superioară. Acordajul (2) este ca la lauta italiana , iar grifura este indicată cu ajutorul literelor (a* = coarda liberă, b* = griful 1 etc.). T. germana este concepută pentru o laută cu 5 corzi. Este singura t. care nu folosește linii, corzile fiind indicate cu cifrele 1-5 (acordajul: do, fa, la, re1, sol1, sau re, sol, si, mi1, la1) și numărate începând cu coarda gravă. Grifura este indicată cu ajutorul literelor: a-e*, pentru griful [poziția (2)] 1, f*-k, pentru 2, etc. Începând cu griful 6, se folosesc litere duble sau liniuțe deasupra literelor. În Anglia, nu s-a creat o t. proprie, fiind în uz cea limba franceza Aceasta din urmă, începând aproximativ cu anul 1600, a înlocuit treptat, în mai toate țările, celelalte sisteme de notație, menținându-se până în secolul 18 sub forma de nouveau ton al lui Denis Gaultier (acordajul: La, re, fa, la, re1, sol1). vezi intabulare.
