Ce înseamnă muzică gamă minoră sau mod minor?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "muzică gamă minoră sau mod minor": gamă sau mod în care semitonurile sunt dispuse între treptele a doua și a treia, a șasea și a șaptea

" Da-mi ritmu-nveninat al Salomeii
Si tusea-n fa minor a Traviatei.

Da-mi Spleen-ul calatorilor pe apa,
Da-mi spectrul verde-al zilelor de-apoi,"
Romanta policroma poezie de Ion Minulescu

" et mihi sunt vires, et mea tela nocent.
nec minor est
Asiae quam vestrae copia terrae:"
Paris Helenae poezie de Publius Ovidius Naso

minor, atribut al unor formațiuni muzicale tipizate, în succesiune (melodice) sau în simultaneitate (armonice), formațiuni concepute la nivel de schemă și nu obligatoriu la nivel sintactic; sensul m. derivă structural

– și numai relativ

– din dispunerea unor intervale* și

– în chip absolut

– din antinomia față de major*; m. este, de aceea, o stare, un caracter, un gen (II), chiar un mod*; în sensul său logic și istoric restrâns [tonalitatea (1) comportă numai două moduri: cel major și cel m.]. Destinul noțiunii de m. este indisolubil legat de acela al noțiunii de major. Totuși câteva particularități ale m. primesc definirea sa în teoria muzicii occid. Astfel, se acceptă existența a trei forme de game m. care, toate, au la bază (peste finală*) o terță* mică (minoră). M. natural este adevăratul mod eolic introdus în sistemul modurilor de către Glareanus; m. armonic este modul care, după modelul majorului, a transformat subtonul* (treapta* a VII-a naturală) într-o sensibilă*; m. melodic, este un m. armonic în care, pentru evitarea intervalului de secundă* mărită*, a fost urcată și treapta a VI-a; în coborâre, m. melodic folosește scara m. natural. Deși principial teoria armoniei (III,

2) consideră, prin analogie și prin opoziție cu majorul, că în m. cele trei principale funcții* (T, D, Sd) sunt minore, totuși, pentru întărirea caracterului dominantic al cadenței (1) autentice, D este majorizată (ceea ce corespunde de altfel structurii m. armonic). Tot prin analogie cu majorul, mai ales în stilul armonic al barocului*, acordul* final al unei evoluții în m., era înlocuit prin acordul majorizat, cu terță mare, al tonicii*.