Ce înseamnă martin-mare larus?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "martin-mare larus": pescar-de-mare, pescar-mare, regional carabaș-de-mare, martin-de-iarnă

Uratori poezie de Dumitru Matcovschi

MARTIN, latina Martinus, nume derivat din Alarte, zeul răsboiului. Martinii de iarnă, sărb. populară;

I.

1.

– (Dm; Ștef; verb reflexiv: C) etc.;

– 1408 (Ț-Rom 103); -ul s.; -a forme (16 A III 9).

2. Cu afer.: Artin, C., mold., act.; -escu prof.

3. Martin călăraș, 1655 (Sd IV 38; 13-15 B 183);

– fiul lui Mărtiniță din Bîrsa (Sd X); Mărtin/ul t. (Mus); -escu; -ești, -eni, -iș ss.

4. Diminutive; Mărtin/aș, ard., -ilă.

5. Sămărtin substantiv (Ard II 107), romînizat din limba maghiară Szent-Márton.

5. Mărtina, fiica lui Alex. Lăpușneanu.

II. Cu schimb, de sufix, terminația -in tratată ca sufix: Mart/ea, vezi, act.; -ian (Lex); -iș (Tec I); -ul (17 B IV 306).

2. Mărt + -ac: Mărtăcești, conform și substantiv mărtac.

3. + -an: Mărtan (verb reflexiv:a; BCI XII 181); Martăn (Ard II 141); Mîrtana t. (Mus); + -anuș: Mărtănuș, sau din latina-magh. Martinus s.

4. Mărtoiu (verb reflexiv:; Sd X ard).