Ce înseamnă locuțiune verbala a face opoziție?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "locuțiune verbala a face opoziție": a se opune, a se împotrivi

La acest sfarsit de mileniu poezie de Anatol Codru

" S-au dus gramaticii cu calimarile-n brau si cu pana de gasca la ureche; astazi ies din randurile poporului tineri culti si independenti, proletari intelectuali, cu carte si condei si mai ales cu principii.
Acestia nu mai scriu jelbi la Divan si la domnie; dumnealor fac articole politice in privinta prerogativelor Coroanii si asupra tacticei de opozitie in urma evenimentelor de la 3 octombre' - data fatala pentru bazele regimului parlamentar.
Se-ntelege ca, precum jalba scrisa de gramatic o iscalea odinioara, cu pecetea de la inel, boierul de buna credinta, lumea schimbandu-si numai forma, tot asa si astazi: profesiunile de credinta le scrie �cu indelunga fidelitate" proletarul intelectual, iar boierul le subscrie �cu robusta convingere"."
Gramatici si mascarici poezie de Ion Luca Caragiale

OPOZÍȚIE, opoziții, substantiv feminin

I.

1. Raportul dintre două lucruri sau două situații opuse, contradictorii; deosebire izbitoare, contrast.
       • Locuţiune adverbiala În opoziție cu... = în contrast cu..., spre deosebire de...

2. Împotrivire, opunere, rezistență.
       • locuțiune verbala A face opoziție = a se opune, a se împotrivi.

3. (filozofie) Noțiune a dialecticii desemnând un stadiu mai înalt de dezvoltare a contradicției decât deosebirea, stadiu în care obiectul unitar se dedublează în contrarii ce se exclud.
♦ Raport de excludere între două noțiuni sau între două judecăți, astfel încât acceptarea uneia dintre ele duce la respingerea celeilalte.

4. Poziție a două corpuri cerești care, privite de pe pământ, se găsesc pe bolta cerească diametral opuse.

5. (juridic) Manifestare de voință destinată să împiedice îndeplinirea unui act juridic sau să impună anumite condiții acestei îndepliniri.
♦ Cale de atac împotriva unei hotărâri în fața aceleiași instanțe, în cazul când hotărârea a fost dată în lipsa părților.
♦ Cale de atac împotriva anumitor acte de executare silită.

6. (lingvistică) Diferență, de obicei fonetică, cu sau fără valoare funcțională, între două unități lingvistice.

II. (În țările cu regim parlamentar) Totalitatea persoanelor care fac parte dintr-un grup politic potrivnic partidului aflat la putere; politica pe care o duce acest grup față de partidul la putere. [Variante: (învechit) opozițiúne substantiv feminin]

– Din latina oppositio, -onis, limba franceza opposition, germana Opposition.