Ce înseamnă locuțiune prepoziție pe urma sau pe urmele cuiva sau a ceva?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "locuțiune prepoziție pe urma sau pe urmele cuiva sau a ceva": pe unde a fost, a existat, a trecut cineva sau ceva

" Fara-a sti ce soar ta vei avea in lume
Si la urma trece-l altuia si tu...
Va veni rastristea vrand sa va sugrume,"
Tu ce esti a naste poezie de Alexandru Macedonski

" Genul meu este al Ratiunii!
Rima din urma mi-aduce-aminte
C-am pus pe iune de trei silabe;"
Raspuns la cativa critici poezie de Alexandru Macedonski

ÚRMĂ, urme, substantiv feminin

I.

1. Semn concret lăsat de un obiect pe locul unde a stat sau pe unde a trecut (mai ales întipărit de piciorul omului sau de laba unui animal pe pămînt, pe zăpadă etc.). Stoicea nu-și mai găsi urmele în pădure și se rătăci. GALACTION, O. I 48. În zidurile caselor vechi se cunosc și azi urmele bombelor. VLAHUȚĂ, R. P.

12. Pe această zăpadă ce se topește acum subt adierea încropită a zefirului primăvăratic, n-au fost oare tipărite urme încrucișate ale copoilor? ODOBESCU, S. III 41. Pe aici a trecut cerbul... Vezi urma, Toroipane? ALECSANDRI, T. II 70.
       • Expresia: Pe urma (sau pe urmele) cuiva (sau a ceva) = prin locul pe unde a trecut sau a existat cineva sau ceva, după cineva sau ceva. S-a pus la pîndă craiul pe urmele copilei. COȘBUC, P. II 200. Nica lui Constantin a Cosmei, din Humulești, se duse și el cu talpele bășicate pe urma lui Oșlobanu. CREANGĂ, A. 102. Oare multe stricăciuni am să mai plătesc eu pe urma ta? id. ib. 50. A merge (sau a călca) pe urmele cuiva = a lua apucăturile cuiva, a imita pe cineva.
♦ Semn sau indiciu despre existența sau trecerea unei ființe (figurat a unui fenomen); amprentă. Lăsasem de mult îndărătul meu orice urmă de viață omenească. HOGAȘ, M. N. 157.
       • (În construcție cu verbul «a lăsa») Vijelia... nu lăsase nici o urmă, de parcă nici n-ar fi fost. STANCU, U.R.S.S. 184. Vijelii de patimi își lăsaseră urmele. SADOVEANU, O. I 421. Ah, durere, în ce parte De tine să fug departe? Urmă-n lume să nu las. ALECSANDRI, P. II 102.
       • (În construcție cu verbele «a căuta», «a prinde», «a lua» etc.) Banditul sta ascuns și încă nu-i prinsese urma. VORNIC, P. 193. Căutau în țară străină urma fetei Orheianului. SADOVEANU, O. VII 76. Am să le iau urma toată seara, ca un prepelicar. ALECSANDRI, T. I 158.
       • Expresia: A ști de urma cuiva = a ști unde se află și cum trăiește cineva. Ascultați-mă, hatmanul Mihu știe de urma lui Crasneș și a lui Cosma. DELAVRANCEA, O. II 237. A nu mai da de urma cuiva, a pierde (sau a se pierde) urma (sau urmele) cuiva = a pierde (a se pierde sau a face să se piardă) orice știre despre cineva. Ca o salvare posibilă îi licărea numai o mutare subită care să-i piarză urma. REBREANU, R. I 241. Cum ați plecat de la noi, a pribegit din sat și nimeni nu i-a mai dat de urmă. GANE, N. III 51. Hai ș-om fugi în lume, Doar ni s-or pierde urmele. EMINESCU, O. I 176. A-și pierde urma = a dispărea dintre ai săi, a face ca nimeni să nu știe ce face și unde trăiește. Și se duce tot cîntînd Ca să-și piardă urma. IOSIF, P. 51. Nici urmă = de loc, nici un pic, cîtuși de puțin. Nici urmă de zăpadă pe cîmpuri. STANCU, despre 120. Fără urmă (de...) = fără nici un pic (de... ). Și zorile de-atîtea ori m-au găsit în geam, Fără urma somnului. ISAC, O. 56. Am picat în negru loc Chiar cum pică lemnu-n foc, Fără urmă de noroc. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 179.

2. Sfîrșit, punct sau stadiu ultim. Urma însă ne va arăta că Andrei Bathori nu era de loc sincer în făgăduielile sale. BĂLCESCU, O. II 219.
♦ (Învechit) Urmare, consecință, rezultat. Și cum să-ndrăznească la o așa faptă Cu totu-mpotrivă și neînțeleaptă! Nu gîndește urma, nu gîndește răul. PANN, P. vezi I 57.
       • Expresia: Urma alege vezi alege (1).

3. (matematică) Punct în care o curbă intersectează o anumită suprafață.
♦ Curbă de-a lungul căreia o suprafață intersectează altă suprafață.

II. (În locuțiuni și expresii) Locuţiune adverbiala Din urmă = (cu sens local) a) din spate, dindărăt. Ajunse din urmă carul. DUMITRIU, N. 87. Din urmă, vine pe lîngă oameni căpitanul. CAMIL PETRESCU, U. N. 268. Auzind pe cineva cîntînd din urmă, se uită înapoi. CREANGĂ, O. A. 204; b) de la locul unde am rămas. Acum să ne întoarcem iar din urmă. CREANGĂ, P. 174. În urmă = a) (cu sens local) în spate, îndărăt. Se uita mereu în urmă să vadă dacă nu este urmărit. SAHIA, N. 94. Trecură munți și văi, lăsară în urmă păduri dese și verzi. ISPIRESCU, L. 22; b) (cu sens temporal) apoi, mai tîrziu, după aceea, ulterior. Mai în urmă, l-am întîlnit tot aici pe Eminescu cu un frate al lui. CARAGIALE, O. III 233. În zădar fata moșneagului spunea în urmă că acela este lucrul mînelor sale. CREANGĂ, P. 284; c) (însoțit de o precizare de timp, introdusă prin «cu» sau, pleonastic, prin «acum») înainte de momentul prezent, mai de mult (cu atîta timp). Cu treizeci de ani în urmă era cîmp pustiu pe aici. VLAHUȚĂ, R. P. 32. Cu cinci luni în urmă o văzusem. NEGRUZZI, S. I 50. (expresie) A rămîne în urmă = a nu ține pasul cu cineva, a se lăsa întrecut de alții pe drum sau, figurat, în activitate, în muncă. Flăcăul rămăsese în urmă, ca să puie la adăpost caii. SADOVEANU, B. 69. (Despre ceas) A fi (sau a merge) în urmă = a arăta o oră mai mică decît cea oficială. A rămîne în urmă = a funcționa prost, mergînd mai încet decît normal. Pe urmă = mai tîrziu, după aceea, ulterior. Și pe urmă mi-am mai adus aminte de ceva. C. PETRESCU, C. vezi 105. Drumul urcă întîi anevoie... pe urmă însă înaintează vesel. REBREANU,

I.

9. Pe urmă au dat foc și pădurii. CARAGIALE, O. III 89. Frunză verde flori domnești Ia tu seama ce iubești Că pe urmă te căiești. HODOȘ, P. P. 104. La urmă = a) în ultimul moment, la sfîrșit de tot, într-un tîrziu. La urmă au venit și muntenii. SADOVEANU, B.

6. La urmă mă hotărîi să mă duc la doamna B. NEGRUZZI, S. I 67; b) în definitiv. Sînt eu la urmă vinovată Că Leana umblă ca turbată Să-l vadă-n casa lor intrînd Odată? COȘBUC, P. I 129. Pînă la urmă, în cele din (sau de pe) urmă sau la (rar în) urma urmei (sau urmelor) = la sfîrșitul unui șir, al unei succesiuni, după ce s-a terminat tot, s-au epuizat toate mijloacele; prin extensie în definitiv, așa-zicînd. Toți recunoșteau pînă la urmă că la ei e liniște. REBREANU, R. II

7. Sculîndu-se, Bul Mihai se duse prin acea pădure pe calea apucată mai departe, pînă în urma urmelor dete de marginea acelei păduri. BOTA, P. 31. Tîrziu, la urma urmei, a văzut Fata că de lapte donița e goală. COȘBUC, P. I 248. La urma urmei ele nu ne pot face nici un rău. IONESCU-RION, C. 25. În cele de pe urmă îi zise: văz, luminate împărate, că tot ce-am cerut mi s-a împlinit. ISPIRESCU, L. 29. La urma urmelor Ivan scoate de barbă și pe Scaraoschi și-i trage un frecuș. CREANGĂ, P. 306. (În legătură cu verbe de mișcare) La urmă (sau locuțiune prepoziție la urma cuiva) = la locul de baștină al cuiva. Cerinat mai șezu cît șezu la Curte, apoi se întoarse la urma lui. GANE, N. II 89. A opta zi, s-a hotărît Negoiță să se pornească la urma lui, înspre părțile Jiului. CARAGIALE, P. 101. (expresie) A trimite pe cineva la urmă (sau la urma lui) = a trimite pe cineva (uneori escortat de forța publică) la locul de unde este originar. Am ordin... cînd oi prinde călugări vagabonzi prin satele mele, să-i trimit la urmă. STĂNOIU, C.

I. 32. De s-o deștepta domnul ca ieri... ne trimite la urma noastră. DELAVRANCEA, O. II 153.
       • locuțiune adjectiv Din urmă = (cu sens temporal) precedent, anterior. Se aflau în Păuna cîțiva refugiați aduși acolo de nenorocirile războiului din urmă. SADOVEANU, P. M.

9. Credinciosul i-a spus cu de-amăruntul ce se petrecuse în odaia lui în cele două nopți din urmă. CREANGĂ, P. 99. (Cel sau cel mai) de pe (sau din) urmă = ultimul (dintr-o succesiune). Ogoarele negre și cleioase ieșeau de sub întinderile celor din urmă zăpezi din martie. DUMITRIU, N.

13. Ascultă, Moghilă. Vorba de pe urmă a lui Ștefan e lege? DELAVRANCEA, A. 79. Scosese acum pe tipsie și cloșca cu puii de aur, cea mai de pe urmă a ei nădejde. CREANGĂ, P. 99. Acest din urmă argument mă făcu să mă trag de la fereastră. NEGRUZZI, S. I 58. (expresie) Ceasul de pe (sau din) urmă = momentul dinainte de moarte. În ceasul de pe urmă mi-oi aduce aminte că-s fiica lui Șoiman bătrînul! ALEXANDRI, T. II 26.
       • locuțiune prepoziție În urma cuiva (sau a ceva) = a) (cu sens local) în spatele cuiva. I se păruse că umblă cineva în urma lui. DUMITRIU, N.

14. Călătorii zoreau spre ieșire, cei mulți cu bagajele în mînă, cei puțini cu hamalii în urma lor. REBREANU, R. I 16. Fluturi mulți, de multe neamuri, vin în urma lui un lanț. EMINESCU, O. I 87. În lături, înainte, în urmă-i totul moare. ALECSANDRI, P. III 290; b) (cu sens temporal) după aceea, mai tîrziu, ulterior. Aici, în urma frigului, au venit călduri uscate. CARAGIALE, O. VII 34; c) ca consecință a... În urma victoriei U.R.S.S. asupra Germaniei fasciste, o serie de țări din Europa centrală și de sud-est s-au desprins din sistemul capitalist. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2903.
       • Expresia: (De) pe urma cuiva (sau a ceva) = rămas, dobîndit, obținut de la cineva, rezultat din cauza cuiva Sau a ceva. Știa pe Traico văduv și fără nici un copil de pe urma primei lui căsătorii. GALACTION, O. I 174. Administra averea lui Mihai și a celor două surori ale lui, Cora și Ralu, rămași orfani acum patru ani pe urma unui accident de automobil. C. PETRESCU, Î. I

11. Am văzut mult bine de pe urma bărbatului dumitale. CARAGIALE, O. III 48. Oare multe stricăciuni am să mai plătesc eu pe urma ta? CREANGĂ, A. 50.