Ce înseamnă locuțiune cu valoare de numeral ordinal cel din urmă sau cel mai de pe urmă?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "locuțiune cu valoare de numeral ordinal cel din urmă sau cel mai de pe urmă": ultimul

" Viclesugului amar.
Omul cel intai cazura
Prin amagire din rai,"
Zi intai aprili poezie de Alecu Donici

" Plin de nemurire mai departe zboara
La poarta veciei, la cel nepatruns!
"
Gandul poezie de Alecu Donici

CEL3, CEA, cei, cele, articulat adjectiv

1. (Precedă un adjectiv care urmează după un substantiv articulat) Robia și proprietatea cea mare trebuiră a produce... relele lor. BĂLCESCU, O. II

11. Voi părăsi locașul unde-am nădejduit, Pe aripile morții celei mîntuitoare. ALEXANDRESCU, M.

7. Ochii tăi cei negrișori Umple-mi trupul de fiori, Fruntea ta cea albineață Umple-mi sînul de dulceață. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 31.
       • (Întrebuințat numai din necesitățile ritmului) Iar steaua cea polară-i arată a lui cale. EMINESCU, O. I 92. La pămînt dormea ținîndu-și căpătîi mîna cea dreaptă. EMINESCU, O. I 142.
       • (Intră în formarea numelor unor personalități din istorie, mai ales atunci cînd atributul e un epitet stabil) Ștefan cel Mare. Ion-vodă cel Cumplit. Mircea cel Bătrîn.
       • (Cînd substantivul este determinat de mai multe adjective, articulat «cel» se pune o singură dată) Doar zefirul Musafirul Cel șăgalnic și pribeag A trecut pe lîngă prag. IOSIF, vezi 137.

2. (Stă înaintea unui numeral ordinal, de care se leagă în mod obișnuit prin prepoziție «de») Copacul cel de-al treilea. ▭ Dar deodat-un punct se mișcă... cel intîi și singur. Iată-l Cum din haos face mumă, iară el devine tatăl. EMINESCU, O. I 132. Cîtă poamă e tomnie, Nice una nu-i dulcie Ca măicuța cea dîntîie. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 209.

3. (La plural , determină numerale cardinale care exprimă un număr cunoscut de obiecte sau ființe sau un grup de obiecte sau ființe cu însușiri comune) Am primit cei două sute de lei. ▭ Să-și aleagă de soție pe una din cele trei fete. ISPIRESCU, L.

5. I-a spus ce se petrecuse... în cele două nopți din urmă. CREANGĂ, P. 99.

4. (Împreună cu comparativul servește la formarea superlativului relativ) Țara în care împărățea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pămîntului. CREANGĂ, P. 183. Ajunse... una din cele mai frumoase provincii ale întinsei împărății romane. BĂLCESCU, O. II

11.
       • (Cînd mai multe superlative relative se referă la același substantiv, articulat «cel» se pune, de obicei, o singură dată) Cel mai bun, mai afectuos și mai devotat prieten.
       • (De obicei cu elipsa lui «mai», în unele construcții fixe) Locuţiune adverbiala Cel mult = în cazul cel mai favorabil; în cazul extrem. Voi juca cel mult o partidă de șah. Cel puțin = admițînd numărul sau măsura cea mai mică; pe puțin (socotit), măcar, barem, încalte. Socotiră cu mintea lor că tîlharii trebuie să fie cel puțin doi. ISPIRESCU, L. 373. Caii de la roate erau cel puțin de trei stînjeni depărtați de naintașii pe care-i mîna un frumos băiat ca de 16 ani. NEGRUZZI, S. 1 37. (Locuțiune cu valoare de numeral ordinal) Cel din urmă sau cel (mai) de pe urmă = ultimul. Încă-ți mai dau o dată carul, dar asta ți-a fi cea din urmă. CREANGĂ, P. 45. Am auzit cele de pe urmă cuvinte ale lor. ALECSANDRI, T. II 24. ( Locuţiune adverbiala) În cele din urmă sau în cele (mai) de pe urmă= la urma urmelor, în sfîrșit. În cele mai de pe urmă dete și peste calul tatălui său din tinerețe, răpciugos, bubos și zăcînd pe coaste. ISPIRESCU. L.

15.
♦ (expresie) Cea mai de pe urmă = ultima dorință (înainte de moarte). Să împlinească cea mai de pe urmă a moșului. CREANGĂ. P. 184.

– Forme gramaticale: gen.-dat. singular m. celui, forme celei și (Moldova) cei (EMINESCU, O. I 188, ALECSANDRI, P. II 20), gen.-dat. plural celor.