Ce înseamnă locuțiune adverbiala pe dinainte?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "locuțiune adverbiala pe dinainte": prin față

" In haina sa veche nemteasca, s-adanc adevar omenesc
Pana-n fir se aseamana chipului sau dinainte de vremuri!
Ori poate Beethoven, pe cand isi gasea al sau mars de-ngropare,"
Zadarnic, artiste poezie de Alexei Mateevici

" Ce nostalgie a puterii tale
De dinainte de-a iubi
Te face"
Moarte in lumina poezie de Ana Blandiana

DINAÍNTE adverb

1. (Cu sens local, în opoziție cu dinapoi, dindărăt, din urmă) În față, înainte. Eu aștept pînă ce dovedesc bucatele ce ai binevoit a-mi pune dinainte. SADOVEANU, forme J. 535. Cineva îi legase un șorț dinainte. G. M. ZAMFIRESCU, M. despre II 51. În acel echipagiu dinapoi era o tînără... Dinainte era un om bălan ce putea să aibă 35 ani. NEGRUZZI, S. I 37.
       • locuțiune adjectiv De dinainte = din față. Toamne și ierni l-au plouat și l-au viscolit, pe drumuri, alături de iepușoara lui... pintenoagă la piciorul drept de dinainte. CAMILAR, N. I 21. Am rămas singur cu doamnele, înghesuit modest pe scăunașul de dinainte. IBRĂILEANU, A. 146.
       • Locuţiune adverbiala Pe dinainte = prin față. Își căutau cu ochii, în cîrdul nesfîrșit care le curgea pe dinainte, mioarele. CAMILAR, T. 56. Pe urmă îi trecu pe dinainte icoană după icoană dintr-o tinereță fără odihnă. SADOVEANU, O. I 93. Broasca țestoasă îi tot sărea pe dinainte. ISPIRESCU, L. 35.
       • Expresia: A (sau a-l) lua (pe cineva) gura pe dinainte = a spune ceea ce n-a verb reflexiv:ut să spună, a-și da (prin vorbă) fără voie pe față gîndurile. N-aș voi să spun ceea ce nu prea este tocmai adevărul; dar ce să-i faci năravului? Mă ia gura pe dinainte. ODOBESCU, S. III 45. A nu-i trece cuiva pe dinainte = a nu îndrăzni (din prea mare respect sau considerație) să se arate în fața cuiva. Cînd aș avea eu o slugă ca aceasta, nu i-aș trece pe dinainte. CREANGĂ, P. 216.
♦ (Adjectival, invariabil) Din față, anterior. Picioarele dinainte.
♦ (Substantivat, în forma dinaintea) Jumătatea din față a corpului unui animal. S-a dus în rîpă, sărind alternativ cu dinaintea și cu dinapoia, și fuge și acuma. SADOVEANU, O. A. II 194.

2. (Cu sens temporal, adesea precedat de «mai») De mai înainte, de mai demult. Totul a fost parcă hotărît dinainte. BOGZA, C. O. 240. Jocul pe care-l alegea fata era ales mai dinainte de mine. G. M. ZAMFIRESCU, M. despre I 91. Ce i-ar fi fost mai lesne decît să ne ducă acolo fără să ne mai întrebe de verb reflexiv:em ori ba și fără să ne... spuie dinainte? M.

I. CARAGIALE, C. 118.
       • (Adjectival, invariabil) Asta-i lelea care-o vezi, Care ne făcea scoverzi; Asta-i lelea dinainte, Care ne făcea plăcinte Și care-am scos-o din minte! JARNÍK-BÎRSEANU, despre 430.
       • locuțiune adjectiv De dinainte = de mai înainte, de adineaori. Mioara fericită, aceeași de dinainte... îl ia puternic de gît. CAMIL PETRESCU, T. II 53.
♦ Din timp, de cu verb reflexiv:eme. Numai să-mi spui dinainte cum să te duc. CREANGĂ, P. 197. De-ar ști omul ce-ar păți, Dinainte s-ar păzi. id. ib. 277.