Ce înseamnă locuțiune adverbiala neobișnuit într-o mînie?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "locuțiune adverbiala neobișnuit într-o mînie": într-un moment de mînie

"Cum e din natura foarte veninata,
Se-mbraca indata, iute, cu minie
Douasprezece haine puse de dimie, "
Povestea poamelor si a legumelor poezie de Anton Pann

" -Acum duceti-va, Ie porunci scurt.
Si ii slobozi aspru, in loc de binecuvintare cu acelasi gest al bratului cu care alungase dihania nevazuta. Parul si barba sure ii stau zbirlite ca de minie si ochii arzatori ii sticleau de un foc salbatic. Oamenii plecara tragindu-sc inapoi, ca niste vinovati. El ii petrecu lung, cu privirile grele incarcate de puteri ca niste arme gata sa zbucneasca, scutura trupul ciolanos, isi netezi cu mina chica razvratita, netezi smocurile barbii tepoase, casca fioros de citeva ori, desclestindu-si cit putu falcile, isi linse cu limba clabucii de spuma rosie ce-i tiveau colturile gurii scrisnite intre dinti, isi drese cu opinteli din git glasul, care suna instrainat, si intra cu parere de rau in el. Acum se facuse la loc parintele schimnic Sofonie si se inchise iar in chilie. Dar nu-si mai gasea astimpar. Pastorii il smulsesera prea pe neasteptate din titinile uimirilor de dincolo de fire, si omul din el suferea cumplit. Gemu inabusit, horcaind un fel de icnet dureros. Daca nu s-ar fi stapinit, ar fi urlat ca pruncul zvirlit din matricea mamei in vazduhul rece al lumii. Se uita la patul neatins, citeva seinduri acoperite cu o cerga, dar isi lua seama. Se framinta, deschise ceaslovul, ingenun-che iar, se frinse, asteptind sa se astupe golul flamind din el.
"
Schimnicul poezie de Vasile Voiculescu

MÎNÍE, mînii, substantiv feminin

1. Supărare mare, nestăpînită, furie (trecătoare). O dată cu Hugo, pătrunde în literatură poporul cu bucuriile, durerile, mințile și acuzațiile lui. VIANU, S. 148. Încetul cu încetid satul fu cuprins de indignare și de mînie. REBREANU, R. II 230. Abu-Hasan, fierbînd de mînie, se uită cu ochii rătăciți la toți de jur împrejur. CARAGIALE, P. 146. A lui mînie ca trăsnetul era, în patru mari hotare tuna și fulgera. ALECSANDRI, O. 207.
       • locuțiune adjectiv Iute (sau grabnic, rău) la mînie = care se aprinde ușor; iritabil, irascibil. Om bun, dar iute la mînie. BART, S. M. 101.
       • Locuţiune adverbiala (Neobișnuit) Într-o mînie = într-un moment de mînie. De-ar fi lumea de hîrtie, i-aș da foc într-o mînie. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 221.
♦ Necaz, ciudă. Mi-a fost luni întregi mînie, Că lu nu te-ai priceput. COȘBUC, P. I 51.

2. (Uneori determinat prin «lui dumnezeu») Dezlănțuire (a naturii), urgie, grozăvie. Și la țărm, aproape, căsuța podarului deschidea un ochi îngrozit, roșu, asupra mîniei de sub malul prăpăstios. SADOVEANU, O. III 289. Mînia lui dumnezeu, ce era afară: să nu scoți cine din casă, dar încă om. CREANGĂ, P. 143.
       • (Cu sens atenuat) Mai ține midt mînia asta de pădure? GALACTION, O. I 211.