Ce înseamnă locuțiune adverbiala într-o suflare?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "locuțiune adverbiala într-o suflare": într-o clipă, foarte repede

" Intrai pe o fereastra, prin aer tremurai,
Trecui ca o suflare prin parul maicii mele,
Lucii in doua lacrimi, si calea mi-o ur mai."
Noaptea de noiembrie poezie de Alexandru Macedonski

" Dar Rolla sa-si goleasca paharu-nveninat,
Sa-si dea a lui suflare cu ziua ce se-ngana,
Si inger, ca si demon, prin nume sa ramana!"
Noaptea de iunie poezie de Alexandru Macedonski

SUFLÁRE, suflări, substantiv feminin Acțiunea de a sufla și rezultatul ei.

1. Faptul de a respira; (concretizat) aerul respirat (vezi respirație, răsuflare); prin extensie faptul de a trăi, viață. Și caldă-ți simt suflarea pe-obrazul rece-al meu. COȘBUC, P. I 259. Suflarea îi devenea din ce în ce mai fierbinte. VLAHUȚĂ, O. A. I 101. Ori pe ce se oprea suflarea lui, se punea promoroaca mai groasă de-o palmă. CREANGĂ, P. 240. A ei gură-i descleștată de-a suflării sale foc. EMINESCU, O. I 79.
       • Locuţiune adverbiala Într-o suflare = într-o clipă, repede, pe nerăsuflate. M-avîntam nepăsător străbătînd într-o suflare, țară lungă, mare, lată. EFTIMIU, Î. 35.
       • Expresia: Fără (de) suflare = fără viață, mort; (prin exagerare) cu respirația oprită (ca urmare a unei stări fizice sau psihice neobișnuite). O mulțime de oameni și de sălbăticiuni zac fără de suflare în pădurea lui. CREANGĂ, P. 217. În genunchi, fără suflare... Așteptam dorit răspunsul. CONACHI, P. 100. Gînganie fără suflare, Umblă făr-astîmpărare, N-are duh, nici nu viază, Toată lumea îndreptează (Ceasornicul). GOROVEI, C. 68. A-și da suflarea (de pe urmă) = a muri. (figurat) Șipul cu rachiu își dăduse și el suflarea sa cea mai de pe urmă. HOGAȘ, M. N. 181.
♦ Respirație la temperatură scăzută, devenită vizibilă datorită condensării picăturilor de apă pe care le conține. Uh! ce frig... îmi văd suflarea

– și căciula cea de oaie Pe urechi am tras-o zdravăn. EMINESCU, O. I 46.

2. (De obicei cu sens colectiv) Ființă, viețuitoare. Erau singuri, nici o altă suflare omenească nu se simțea în solemna tăcere a pustiului. BART, E. 167. Nici o suflare de om nu mai era în curte afară de noi și de Aliuță. GANE, N. I 163. Toată suflarea e adormită. La un singur geam se mai vede lumină. VLAHUȚĂ, O. A. 139.

3. Operație prin care se fabrică obiecte de sticlă suflîndu-se aer (cu gura sau cu o mașină) într-o mică cantitate de sticlă topită (formată apoi în matrițe).

4. Poleire (cu aur, cu argint).

5. Deplasare a aerului, adiere de vînt. Fînețele pletoase se legănau grele, pline de apă, la suflările obosite ale vîntului. SADOVEANU, O. I 151. O puternică suflare de vînt trecătoare și iute... se stinse tînguios și jalnic. HOGAȘ, M. N. 175. Eu aștept cu nepăsare a furtunelor suflare. ALECSANDRI, P. I 144. Suflările cele calde ale vîntului de primăvară erau atît de line, încît abia frunzele plopului se clătinau alene. FILIMON, C. 95.