Ce înseamnă locuțiune adverbiala fără osebire?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "locuțiune adverbiala fără osebire": a fără excepție, fără deosebire; b întocmai, identic, exact

" Precum se pune un stigmat.
Si cata osebire este intre amor si infamie,
Intre cadere si cadere, sau sarutari, si sar utari..."
Noaptea de februarie poezie de Alexandru Macedonski

" Dar atunci nevoie, atunci greutate.
Sa fac osebire in zadar am vrut:
Asa din trei fluturi cu greu ochiul poate"
Buchetul poezie de Grigore Alexandrescu

OSEBÍRE, osebiri, substantiv feminin (Învechit și popular) Acțiunea de a (se) osebi și rezultatul ei; lipsă de asemănare, deosebire, diferență; prin extensie inegalitate. Potrivit vechiului obicei domnesc, nu mai era osebire între noi și măria-ta. DELAVRANCEA, O. II 137. Nu te folosește, de-ai fi chiar fiu de rege, Cînd n-ai întru naravuri d-un cîne osebire. NEGRUZZI, S. II 188. O, ce rea nenorocire! Își zicea bietul măgar, De ce astă osebire? ALEXANDRESCU, M. 285.
       • Locuţiune adverbiala Fără osebire = fără excepție, fără deosebire. Făgăduiești glorie, putere, fericire, și ca mîni, rîzi de noi fără milă și fără osebire. ALECSANDRI, T. II 35. Cunosc Că îngrijești de toate, că fără osebire Ș-asupra mea privești. ALEXANDRESCU, M. 37. Cu osebire = în special, mai cu seamă, mai ales; extrem de mult, foarte mult. Unul cu altul se leagă cu osebire. CONACHI, P. 295.

– Variantă: (învechit) usăbíre (GORJAN, H. II 203) substantiv feminin