Ce înseamnă locuțiune adverbiala fără ocol?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "locuțiune adverbiala fără ocol": fără ezitare, fără menajamente; direct

" Scaldate-n praf de aur si-n pietre pretioase,
Ce dau ocol luminii din lampe de cristal;
Si astazi cerul varsa pe fr unzele palite"
La harpa poezie de Alexandru Macedonski

" Si-uimit cum de-a lungul at tora seri
Eu stam urmarindu-i ocolul.
Dar groaznic venit-a-ntr-o zi, din apus"
Vulturul poezie de George Cosbuc

OCÓL, (1) ocoluri, (2, 3, 4, 5,

6) ocoale, substantiv neutru

1. (Adesea în construcție cu verbele «a face», «a da» etc.) Mișcare în jurul unui punct fix, de jur împrejurul unui loc (vezi tur); deplasare în spațiu, care nu urmează calea cea mai dreaptă (vezi înconjur). Făceau ocoluri largi, se apropiau de copaci, apoi iarăși se speriau și se depărtau. DUMITRIU, N. 149. Stai, călăreț! întoarce-ți calul semeț. Fă un ocol. ARGHEZI, vezi 225. Ea mai face-o dat-ocolul Adunării. EMINESCU, L. P. 145.
       • figurat Întîi știrea, făcînd ocolul satului, stîrni curiozitate. REBREANU, R. II 230.
       • locuțiune adjectiv De ocol = ocolit, indirect. Pe această cale, deși de ocol, credem c-am ajuns aproape de dezlegarea primei întrebări. CARAGIALE, N. forme

15.
       • Locuţiune adverbiala Cu ocoluri = pe departe, indirect. îi vorbi și de fratele ei, cu ocoluri, cu băgare de seamă. DUMITRIU, N. 211. Fără ocol = fără ezitare, fără menajamente; direct. Un memoriu în care arăta, de data aceasta fără ocol, că, dacă nu sînt rezolvate cererile cuprinse în el, muncitorii vor recurge la acțiuni. PAS, Z. IV 217. Rămase încremenit: binoclul ei îl ochise drept, fără ocol. BASSARABESCU, substantiv neutru 167.

2. Linie care delimitează un spațiu; prin extensie spațiul delimitat; cuprins. Mă mir cum d-avu răbdare domnul să nu-nceapă vînătoarea de cum dădurăm în ocolul slobod al Cîmpulungului. DELAVRANCEA, O. II 105. Prin tot ocolul acelei văi fără de scursoare, țîșnește tina în sus. ODOBESCU, S. III 187.
♦ Cotitură, cot. Spre culmile întunecate și tot mai înalte dinspre apus se întoarce Oltul, scriind cu argint, în verdele liniștit al cîmpiei, un ocol elegant, plin de frumusețe. BOGZA, C. O. 243. Identific, după dîmb și după ocolul șoselei, locul unde sîntem. CAMIL PETRESCU, U. N. 263.
♦ (Învechit) Circumferință. Ocolul acestui bulz erea ca de doisprezece stînjini. GORJAN, H. II 18.

3. (Concretizat) Împrejmuire, îngrăditură, gard făcut în jurul unui loc; prin extensie, loc îngrădit. La miazăzi, pe culmea de tufe ruginite, Se văd niște ocoale, cu lungi șuri pentru boi. BELDICEANU, P. 62. Tabăra impregiuru-i avînd ca s-o-ntărească Un lung ocol de cară legate strîns cu lanțuri. ALECSANDRI, P. III 219.
       • (Poetic) Zvelta insulă apare... Sărutată cînd de valuri, cînd de vînturi asaltată Printre-o- colul spumei albe. MACEDONSKI, O. I 161.
♦ (Adesea determinat prin «de vite») Loc îngrădit, uneori acoperit, unde se închid vitele. La ocoale se adunaseră tamazlîcurile, cu mugete. SADOVEANU, forme J. 427. Am fost să-mi văd ocolul meu de vite. Sărmanele duc lipsă de nutreț. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 20.
♦ Loc unde se închid vitele de pripas sau cele prinse pe semănături străine.

4. (Concretizat) Curte, ogradă. Răgete lungi Pornesc din ocol. Tălăngile, trist Tot sună dogit. BACOVIA, O.

10. În larg d-ocol s-adună curtenii și fac roată. COȘBUC, P. II 201. Bade-n ocolul tău Puteare-aș să umblu eu. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 461.

5. (Rar) Spațiu, loc liber. Cu bățul se-nvîrtește Ca să-și facă-n jur ocol; Dar abia e locul gol, Și mulțimea năvălește Iarăși stol. COȘBUC, P. I 226.

6. (Ieșit din uz) Circumscripție administrativă (judiciară, silvică, agricolă); sediul ei; prin extensie instituție care conduce una din aceste forme de împărțire administrativă. Judecătorie de ocol. cm Tinerii ei feciori domnești... se întîmpinase în ocolul Focșanilor și se lăsase cu taberile lor amestecate la satul Săpățeni. ODOBESCU, S. I 170.