 |
|
| CONSULTÄ‚ DEX SINONIME | |
Sensul expresiei este
|
 ă in literatură " Un compliment ar fi banal Si stiu ca nu l-ai tine-n seama." Domnisoarei Baby poezie de Cincinat Pavelescu " Si acuma uite cum vine — si erau ani de cand se ocoleau — si-i spune vesela ca asa si asa, fara sa se-ncurce. Ba, de fapt, se cam incurcase ca la ultimele vorbe cand zisese ca se gandise ea „ca n-o sa ne lase domnisoara noastra", care aduceau a compliment ocolit, de parca Zanovia tocmai arunci si-ar fi amintit de ce fusese intre ele. " Bucurie poezie de Nicolae Velea |
| Definiție din
COMPLIMÉNT, complimente, substantiv neutruDicționarul limbii romîne literare contemporane 1. Cuvînt de laudă, măgulitor sau lingușitor, care exprimă o atitudine prietenească, de stimă, de respect sau de considerație. Ciocnesc amîndoi cu ea și îi fac urări și complimente de modă veche. PAS, L. I 244. Erei... să-i înfățișez complimentele și scuzele mele. GALACTION, O. I 233. Fiecare se silește să-ți arunce un compliment. VLAHUȚĂ, O. A. 77. • Locuţiune adverbiala Fără compliment (sau complimente) = fără exagerare, fără gînd de a măguli, de-a dreptul, pe față, sincer, limpede. [Gramaticile] unele «raționate», altele «dezvoltate»... trebuie spus fără compliment, îți explică... pînă ce nu se mai înțelege nimica. CREANGĂ, A. 88. Fără multe complimente, [ursul] te ia în brațe. NEGRUZZI, S. I 319. 2. (Numai la plural ) Salutări. Spune-i multe complimente din partea mea. ■El îți înșiră solii de complimente De la copii, nevastă. NEGRUZZI, S. II 202. ♦ (În legătură cu verbul «a face», astăzi rar) Plecăciune. După ce a făcut un compliment, fetița și-a început poezia. 3. (Rar, ironic) Cadou, plocon. Destul de iritare era trăsura mînăstirii, însă trebuia să încapă în ea și obișnuitele «complimente» dăruite de stăreție musafirilor oficiali. STĂNOIU, C. I. 109. – plural și: (învechit) complimentări (G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 60, ALECSANDRI, T. I 66). |
