Ce înseamnă locuțiune adverbiala din chiar senin?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "locuțiune adverbiala din chiar senin": dintr-o dată, pe neașteptate, fără veste; fără motiv vizibil

" Zambeam la orice raza venea sa ma mangaie,
Eram senin si vesel si Orient si-Apus,
Si suf letu-mi intocmai ca fumul de tamaie"
Noaptea de septembrie poezie de Alexandru Macedonski

" Dar cum luneca prin stele, fara sa le-atinga?... Cine
M`n-at`tea lumi, cu paza, pe cararile senine?
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ."
Dormi in pace poezie de Alexandru Vlahuta

SENÍN2, -Ă, senini, -e, adjectiv

1. (Despre cer) Fără nori; (despre timp) limpede, clar, curat, liniștit, calm. Cerul e senin și albastru; în depărtare, catargele își flutură în bătaia vîntului steagurile colorate. DUNĂREANU, CH. 84. Sirenele-ți cîntau în nopți senine Eternele legende-ale iubirii. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 141. Era ziua mult senină, Munții pluteau în lumină, Văile-n tăcere lină. ALECSANDRI, P. I 110.
♦ (Poetic) Luminos. Trecu o zi, trecură trei Și iarăși, noaptea, vine Luceafărul deasupra ei Cu razele-i senine. EMINESCU, O. I 171.

2. figurat (Despre oameni, despre expresia figurii lor, despre manifestări ale lor) Care exprimă mulțumire sufletească, care nu e tulburat de frămîntări; luminos, liniștit. Și-a luat căciula, a zvîrlit dăsaga pe umăr și a pornit-o senin spre casa lui. POPA, vezi 100. De-a mai mare dragul să fi privit pe Davidică, flăcău de munte... cu pletele crețe și negre ca pana corbului; cu fruntea lată și senină. CREANGĂ, A. 85. O luntre aurită veghea pe undele limpezi ale lacului lîngă poartă; și-n aerul cel curat al serii tremurau din palat cîntece mîndre și senine. EMINESCU, N.

6.

– Variantă: serín, -ă (COȘBUC, P. II 138) adjectiv