Ce înseamnă locuțiune adverbiala de pildă?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "locuțiune adverbiala de pildă": de exemplu, bunăoară

" Cand calci por unca lui Hristos
Si pilda Lui? Dar daca stai
La indoiala, ce-ti ramane,"
Pocainta hotului poezie de Alexei Mateevici

" Cel Sf nt te ierte !
Din pilda ta cunoastem multi
Ca stiu si regii-umbla desculti !"
Carol Robert poezie de George Cosbuc

PÍLDĂ, pilde, substantiv feminin

1. Model considerat ca demn de imitat; exemplu caracteristic, demonstrativ, care poate servi drept învățătură, drept termen de comparație, drept argument concret. Gîndul meu zboară acuma pios spre mormintele voastre Sîngele vostru vărsat ne trămiie de-a pururi ca pildă. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 103. Amîndoi erau cam de aceeași vîrstă și prietenia lor era de acelea care multă verb reflexiv:eme rămîn în școală, ca niște pilde frumoase. VLAHUȚĂ, O. A. I 98. Puține pilde poate găsi cineva în analele ostășești de o ispravă mai bună decît aceea ce dobîndi Mihai Viteazul la bătălia de la Călugăreni. BĂLCESCU, O. I 26.
       • (În construcție cu verbele «a da»,«a lua»,«a avea») A avut pilde care l-au îndreptat pe calea cea buna. REBREANU, R. I 40. Satul, văzînd că acest om. nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărî să-l spînzure pentru a nu mai da pildă de lenevire și altora. CREANGĂ, P. 329. Luați de la mine Pildă a face bine. ALEXANDRESCU, P. 114.
       • Locuţiune adverbiala De pildă = de exemplu, bunăoară. Dădeam, de pildă, douăzeci de lei la chioșc. CAMIL PETRESCU, U. N. 184. Și pe margini de caiete scriam versuri dulci, de pildă Către verb reflexiv:eo trandafirie și sălbatecă Clotildă. EMINESCU, O. I <fExpr.Pildă vie = faptă, întîmplare concretă din care se poate trage o învățătură.
♦ Pedeapsă sau măsură drastică, menită să servească drept avertisment pentru alții. Porunca domniei-mele este să-l spînzurați de creanga cea de sus, ca să fie de pildă și altor neamuri. GANE, N. III

5. Trebui o pildă pentru cei asemine vouă, și pilda va fi groaznică și verb reflexiv:ednică de faptă. NEGRUZZI, S. I 174.

2. (Astăzi rar) învățătură în formă alegorică, povestire cu tîlc; parabolă. Bătrînii sfătuiesc în pilde pe cei tineri. MIRONESCU, S. A. 53. Li dă el pilde cîte și mai multe; cu smocul de nuiele, cu taurii învrăjbiți și în sfîrșit se silește bietul creștin din răsputeri a-i face să înțeleagă care sînt roadele binefăcătoare ale unirei. CREANGĂ, A. 164.
       • locuțiune prepoziție (Rar) În pilda... = cu aluzie (la cineva). Răutăcios cum era, îi aruncă o glumă în pilda nevinovaților ciobani. GANE, N. II 38. Am o gîlceavă c-o vulpe șîrată pentru-n petic de pămînt.

– în pilda mea o spui asta, răzășule? ALECSANDRI, T. 1337.
♦ Lucru care are un înțeles alegoric. Aduse fiecare cîte un pepene pe tipsii de aur și îi puseră dinaintea împăratului. împăratul se miră de această faptă și chemă sfatul împărăției să-i ghicească ce pildă să fie asta. ISPIRESCU, L. 150.
♦ (învechit) Proverb, maximă, sentință. Adevărată este pilda ce zice: «sfatul cel bun noaptea să naște». DRĂGHICI R. 163.