Ce înseamnă locuțiune adverbiala de obicei în legătură cu verbe de mișcare de-a dura?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "locuțiune adverbiala de obicei în legătură cu verbe de mișcare de-a dura": de-a rostogolul, de-a berbeleacul, rostogolindu-se

"
Din strana cerul isi rastoarna Talazul orgilor de-argint, Si luna rupe noaptea-n coarne, Si noaptea cade la pamant, Unde-n adancuri, cu putere, Pietroase spatii detronand, Pietrarii, dincolo de era, Si dincolo de infinit, Coboara-n propria lor soarta, Unde de vii s-au fost zidit Pietrarii vecilor de piatra, In piatra pietrei nemurind Un clopote de piatra dura Pe turn de piatra ridicat, Si piatra e cu piatra-n gura Si piatra-n piatra a sapat Un mit al ei si tot de piatra — In necuprins si pestetot, Unde mai dincolo de moarte Din piatra pietrei piatra scot Pietrarii: Ce imens adanc, — Ei parca-n albul pietrei ning...
"
Pietrarii poezie de Anatol Codru

" in curand ne vom aprinde tigarile,
nu va dura mult
si ele ne vor lepada puii in prag"
Pisicile Apocalipsei poezie de Arcadie Suceveanu

DURÁ2, durez, verb

I. tranzitiv

1. A construi, a clădi, a zidi (construcții trainice). Am găsit stuh nalt și voinic. Am durat perdele ca pe trei ierni. SADOVEANU, B. 59. În smîrcuri, își durau castorii zăgazuri de lemn și lacuri ciudate, cu un meșteșug și o iscusință la care încă oamenii timpului nu ajunseseră. C. PETRESCU, R. DR. 48. Pentru a nu răzleți feciorii de pe lîngă sine, mai dură încă două case. CREANGĂ, P.

3. Mulți durară, după verb reflexiv:emuri, peste Dunăre verb reflexiv:un pod, De-au trecut cu spaima lumii și mulțime de norod. EMINESCU, O. I 147.
       • (Poetic) Forfota popasului nu mai avea alean; soarele, luminînd toată slava, dura punți de foc peste vaduri, înălbăstrea întunecimile codrilor. CAMILAR, T. 173. Venea din cer pe cîmp amurgul... De pe înaltul unui munte Dura, din umbră și lumină, în drum o minunată punte. GOGA, C. P.

10. Luna... din țărm în țărm durează o cărare de văpaie. EMINESCU, O. I 154.
       • figurat Din sărmana noastră viață am dura roman întreg. EMINESCU, O. I 157. (reflexiv) S-a durat între mine și bătrîn o prietinie la cataramă. SADOVEANU, O. VII 295.

2. (Cu privire la stoguri, clăi etc.) A face, a așeza, a clădi. Legau snopii, durau clăile. CAMILAR, N. II 394. Alții cărau, alții durau girezi. CREANGĂ, P. 158.

3. (Cu privire la obiecte) A făuri, a face. Hai cu mine în pădure, să-mi durezi o cîrjă nouă de alun. ALECSANDRI, T. I 393. Bădiță la chip frumos, Fă-n pădurea cea din dos, Că-i găsi un păltinel Să durezi luntre din el, Și-i găsi două nuiele Să durezi vîsle din ele. id. P. P. 51.

4. (Cu privire la foc) A face, a aprinde. În mijlocul poienii, feciorii lui Fedeleș durară un foc de-a mai mare dragul. SADOVEANU, O. I 127.