Ce înseamnă locuțiune adverbiala de dimineață?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "locuțiune adverbiala de dimineață": a uneori precedat de adverbele «foarte», «tare», «cît»,«cît mai», «așa» etc

" Blonda e toata idila, blond e pe vale pastor ul...
O! dimineata! O! viata! Sufletul ce se avanta canta.
Sufletul ce se avanta canta cu frunza, cu apa,"
Rimele canta pe harpa poezie de Alexandru Macedonski

" Credintelor ereticesti.
Nu-i dimineata luminoasa,
Primavaratica si calda;"
Troparul poezie de Alexei Mateevici

DIMINEÁȚĂ, dimineți, substantiv feminin Partea de la început a zilei (din zori pînă la prînz). Dimineața ardea sub răsăritul roșu și plin al soarelui. PREDA, Î. 143. Un soare superb anunță dimineața. SAHIA, N. 27. Mi se înfățișează, fîlfîind in văzduhul senin al unei dimineți de primăvară, zboruri albe de porumbei. M.

I. CARAGIALE, C. 72. Căci era boboc de trandafir din luna lui mai scăldat în roua dimineții. CREANGĂ, P. 276.
       • figurat Cred în dimineața acestui început Și-n flamura întinsă spre luminosul mîine. TULBURE, vezi R. 26. Se stinge-n mine A iubirii dimineață. ISAC, O. 31. Mă-ntunec și îngheț Cînd tu te pierzi în zarea eternei dimineți. EMINESCU, O. I 114.
       • locuțiune adjectiv De dimineață = care se petrece în partea de la început a zilei. Însuratul de tînăr și mîncarea de dimineață n-au greș. NEGRUZZI, S. I 251.
       • Locuţiune adverbiala De dimineață = a) (uneori precedat de adverbele «foarte», «tare», «cît»,«cît mai», «așa» etc.) în momentul cînd începe ziua, cînd se face ziuă, în zori, dis-de-dimineață, (foarte) devreme. Mîine de dimineață slobod cireada în luncă. GALACTION, O. I 46. Eu m-am deprins să mă scol de dimineață. CAMIL PETRESCU, U. N. 199. La drum e bine să pornești cît de demineață, iar sara să poposești devreme. CREANGĂ, P. 115. Cine te-au trezit așa de dimineață? NEGRUZZI, S. I 146; b) din momentul cînd începe ziua, de cînd se face ziuă. Ziua bună se cunoaște de dimineață. Spre dimineață = aproape de dimineață. Cam de obicei, spre dimineață, se lăsa cu bătaie. M.

I. CARAGIALE, C. 61. (Rar) De cu dimineață = de cînd se face ziuă, dis-de-dimineață. Am trecut de cu dimineață pe la dînsul. C. PETRESCU, R. DR. 129. În faptul dimineții = în zori de zi. În faptul dimineții ciocîrlia începu să cînte. ISAC, O. 222. Mergi, dragă, cîntînd vesel ca paserea ușoară Ce-n faptul dimineții din cuib la ceruri zboară. ALECSANDRI, P. I 139.
       • Expresia: Bună dimineața! sau (popular) dimineața bună! formulă de salut. A umbla cu bună-dimineața = a) a umbla cu moș-ajunul; b) (glumeț și ironic) a umbla fără treabă de la un vecin la altul.
       • Compus: (botanică) bună-dimineața = zorea.
♦ (Adverbial) a) (în forma dimineața) În timpul dimineții. Dacă plecăm la miezul nopții, tocmai bine ajungem dimineața în oraș. DAVIDOGLU, O. 51. Dimineața, pînă-n zori, Va pleca cel mai viteaz dintre feciori. BENIUC, vezi 142. Vîrgolici trebuia să sosească de la Neamț cu diligența de 8 dimineața. HOGAȘ, DR. II 131.
       • (Urmat de adjective demonstrative) Știam c-ai să vii dimineața asta la mine! IBRĂILEANU, A. 93.
       • (În forma dimineață, după adverbele de timp «azi» sau «astăzi», «mîine», «poimîine», «ieri», «alaltăieri») Noi stăm cu zăvoarele trase de azi dimineață. CAMILAR, N. I 72. Sufletul mi-a ieșit ieri dimineață alergînd după el. SEBASTIAN, T. 24. b) (În forma dimineața) În fiecare dimineață. Bietul doctor mi-a recomandat un litru de lapte de capră dimineața. CAMIL PETRESCU, B. 195. c) (În forma dimineață, precedat de adverbele «mai» sau «foarte», «tare») Mai (sau foarte) devreme. Se socotea cum ar face să scape a doua zi mai dimineață cătră Păuna Mare. SADOVEANU, P. M. 142.
       • (Urmat de «tare») Cînd ieșise din ogradă, dimineață tare, pusese în portiță un băț, semn că nu-i nimeni acasă. CAMILAR, TEM. 130.