Ce înseamnă locuțiune adverbiala de-a vălătucul?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "locuțiune adverbiala de-a vălătucul": de-a rostogolul, de-a dura, peste cap

" Unde speran a, frumse e =i tot ce na=te firea
Sunt valatuc impinse in largile lui por i
De moartea ne-ndurata, far’ de milostivire."
Omul si cerul poezie de Stamati Constantin

" Aveam impresia ca Onisor savirseste o vraja.
Dupa ce a ispravit cu dosul a luat, pe fata, mitele in raspar Blana se istovise. I se smulsese ultimul grauncior. El o valatuci iar si o zvirli dupa soba. Apoi cu un pamatuf strinse in mijlocul pinzei o gramajoara de pulbere.
Din cind in cind, se oprea si o pipaia, dind din cap."
Iubire magica poezie de Vasile Voiculescu

VĂLĂTÚC, vălătuci, substantiv masculin

1. Sul obținut dintr-un material flexibil (pînză, hîrtie etc.) care este rostogolit în sensul uneia dintre laturile sale (vezi val, trîmbă); prin extensie orice obiect flexibil adunat grămadă, făcut ghem. Se întoarse... cu un vălătuc de saci. CAMILAR, N. II 396. Luminița se plecase deasupra vălătucului de vată. C. PETRESCU, Î. II 46. Luară vălătucul și prin învălmășeală îl scoaseră pe chei. DUNĂREANU, CH. 51. Scoțînd un vălătuc de hîrtie. NEGRUZZI, S. III 97.
       • (În construcții cu verbele «a face» și «a strînge») Cu grebla brazdele [de fîn] se fac vălătuci, rostogolindu-se de la un capăt, întocmai cum s-ar rostogoli un val de pînză. PAMFILE, R. 158. Strînsei vălătuc mantaua și surtucul, legai vălătucul cu nojițele dindărăt la șea și mă făcui sprinten pentru orice împrejurare. HOGAȘ, M. N. 220.
       • figurat Fotografiile de pe pian ardeau și scoteau vălătuci de fum. DUMITRIU, B. forme 85. Urmărea c-o privire leneșă legănarea vălătucilor de nori ce făceau ape, sclipind ca niște bucăți de sidef pînă ce se subțiați ca un puf argintiu. VLAHUȚĂ, O. A. 102.
       • (În metafore și comparații) Afară ningea, pătrundeau vălătuc înăuntru trîmbe pestrițe de fulgi mari, învîrtejiți. vezi limba română noiembrie 1953, 175.
       • Locuţiune adverbiala De-a vălătucul = de-a rostogolul, de-a dura, de-a tăvălugul. Vede pe uliul găinilor venind de-a vălătucul în jos și picînd nu departe de dînsul. MARIAN, O. I 176.

2. (Mai ales la plural ) Material de construcție făcut din pămînt sau din lut amestecat cu paie sau cu rogoz, în formă de cărămizi sau de colaci, care se usucă la soare și din care se clădesc casele țărănești. În grajduri bune de vălătuci, bat din copite și sforăiesc cai pietroși moldovenești. SADOVEANU, O. I 50.

3. Tăvălug (1) Tot pentru acest scop [la boronit] se folosește și tăvălucul, vălătucul... cu care se tăvălucesc bolovanii. PAMFILE, A. R. 61. 4, Instrument pentru stîrnirea peștilor, alcătuit dintr-un snop de nuiele pe care îl agită pescarii în apă; val.

– plural și: (n.) vălătuce (DUMITRIU, N.

I. 96).