Ce înseamnă locuțiune adverbiala cu surle?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "locuțiune adverbiala cu surle": cu zgomot, cu scandal

" Un mascarici pe cal s-a luat dupa dansul,
Sufla in surla din toti bojocii.
Apoi si Mensikov cu tarina Katerina,"
Printul poezie de George Meniuc

" In vis mut gabrovenimea cumpaneste in ruina,
Zvelta, surla Judecatii lasa o umbra pe cadran.

*

- Dreapta pravila, dar zumzet de vestiri rasaritene,
Fiinta noastra se cladeste cu scriptura ta, Matei!"
Protocol al unui club Matei Caragiale poezie de Ion Barbu

SÚRLĂ1, surle, substantiv feminin Instrument muzical în formă de fluier cu mai multe găuri și cu unul din capete lărgit în formă de pîlnie, folosit altădată (mai ales în armată). La țipetele prelungi ale surlelor, la bătaia tîmpenilor, oastea care aducea în scaunul Moldovei pe Tomșa porni. SADOVEANU, O. VII

11. Cînd și cînd un cîne urlă Ca din surlă. TOPÎRCEANU, P. 53. Iar din Jiu, din apă sfîntă, Iese cîntec vitejesc, Și cu glas de surle cîntă Tot poporul romînesc. COȘBUC, P. II 110.
       • (Învechit, în construcție cu verbele «a zice», sau «a da») Slujitorii deteră în tîmpine și în surle, și în toată împărăția se ținu veselie mare o săptămînă întreagă. ISPIRESCU, L.

2. Începură a zice din surle și bucatele se aduseră pe masă. NEGRUZZI, S. I 151.
       • Locuţiune adverbiala Cu surle = cu zgomot, cu scandal. Degeaba îi scoateți cu surle și zgomot din sat, dacă acolo, pe cîmp, ei dorm fără teamă. MIHALE, O. 161.