Ce înseamnă locuțiune adverbiala cu supunere?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "locuțiune adverbiala cu supunere": umil, smerit, cu respect

" Brusc razand si plangand si plangand si plangand.
Ce supunere geamana ce acelasi abim
Si pisicile-asculta au si cainii cuvant"
OH, razand poezie de Ana Blandiana

" „Patru juzi din patru sate, de la Muras mai la vale,
Cu supunere se-nchina astazi inaltimii-tale,
Luminate imparate! Scriem carte cu-ntristare,"
De demult poezie de Octavian Goga

SUPÚNERE substantiv feminin Acțiunea de a (se) supune și rezultatul ei.

1. Aducere sub ascultare (în urma unei victorii); capitulare, închinare (în urma unei înfrîngeri). Vatamanul făcu semnul de supunere deplină cu brațul sănătos. SADOVEANU, O. VII 41. Înaintea lui Mihai erau steagurile luate în bătălie și care se țineau aplecate în semn de supunere a Transilvaniei. ISPIRESCU, M. vezi 42.
♦ Acceptare a autorității (cuiva); ascultare, subordonare. De supunerea-mi adîncă deseori am dat dovadă Și-aș voi supusă veșnic ochii voștri să mă vadă. EFTIMIU, Î. 21. Conflictul părea tranșat, ordinea și siguranța podului restabilită prin supunerea oarbă la hotărîrea șefului. BART, S. M. 89. Jură-mi-te... că mi-i da ascultare și supunere întru toate. CREANGĂ, P. 206.
♦ Respect. Vorbea cu înțelepciune și supunere. ISPIRESCU, L. 22.
       • (Învechit, în formule de politețe) Cucoană Chiriță... mai întîi mă închin cu supunere. ALECSANDRI, T. I 190.

2. Expunere a unui material, a unei substanțe la o anumită acțiune, la un anumit tratament.