Ce înseamnă locuțiune adverbiala cu stăruință?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "locuțiune adverbiala cu stăruință": cu insistență, în mod insistent

" sa-nalte tacutele seve-n lumina.

Neaparat, mai mult decat prin orasul rumorilor,
c-o staruinta mai mare
decat sub arcade cu flori,"
Mirabila samanta poezie de Lucian Blaga

" De la o vreme, tuturor acestor nostalgii si vraji se adause naluca pasarii. Dintr-o data, o umbra cu aripile arcuite, ceva mai mare ca un lastun, plutea deasupra mea, ca sa se aseze la citiva zeci de pasi inainte, in albia drumului, unde se facea una cu intunecimea.
Acolo sta nevazuta, lipita de pamint pina ma apropiam, gata s-o calc. Atunci se ridica fara zgomot, fara un filfiit, ca sa se lase iarasi la citiva pasi, mai departe, de unde o sculam din nou. Astfel, ma insotea cu staruinta ciudata, petreeindu-ma pina in poarta.
Citeodata se isca asa de tainic pe neasteptate, parca s-ar fi desprins de undeva de foarte aproape, din umbra mea, s-ar fi zis chiar din mine, o proiectie a mea."
Lipitoarea poezie de Vasile Voiculescu

STĂRUÍNȚĂ, stăruințe, substantiv feminin

1. Faptul de a stărui, cerere repetată, asiduă, rugăminte insistentă; insistență. V-ați învățat să umblați numai cu cerșitul! strigă Miron Iuga, enervat puțin de stăruința țăranilor. REBREANU, R. I 144. După stăruința tuturor, își spuse toată istoria. ISPIRESCU, L. 312. Cei doi nu prea voiau să primească, dar după multă stăruință, din partea celui al treilea, au primit. CREANGĂ, A. 144.
       • Locuţiune adverbiala Cu stăruință = cu insistență, în mod insistent. Boierul privea cu stăruință și cu luare-aminte spre Tudor. SADOVEANU, O. VII 49. I-a repetat mereu însă, cu stăruință, că nu are nevoie de nimic. CAMIL PETRESCU, U. N. 169. Tînărul gospodar ne ruga cu stăruință să poftim înăuntru. VLAHUȚĂ, la TDRG.

2. Perseverență, persistență; statornicie, fermitate. Stăruința lui de a împlini ceea ce își punea în gînd... îi plăcea. REBREANU,

I. 108. Cine caută cu amănuntul și cu stăruință trebuie să găsească și gîndul să și-l izbîndească. ISPIRESCU, L. 214.
♦ Silință, străduință, osteneală. despre Bogdan vorbea cu ironie despre stăruințele mele de a desluși chestia influenței mediului asupra artistului. GHEREA, ST. Hristos II 16.

– plural și: stăruinți (C. PETRESCU, A. R. 35).