Ce înseamnă locuțiune adverbiala cu pîntecele lipit de coaste?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "locuțiune adverbiala cu pîntecele lipit de coaste": flămînd tare, înfometat

" in acest timp matahala neagra intra din nou in odaie. Ridica trufasa capul, se scutura, porni de-a busilea, se apropie cu indrazneala de iesle si puse gheara. De sub pielea tainica zbucnira iar mugetele spaimintate. La auzul lor, navalira de-afara sapte dihanii incornorate, infasurate in uriase piei de vita.
Sase purtau smocuri de iarba la cingatori si copitele le balanganeau pe laturi. La orice miscare, cozile bateau vazduhul. Celui de al saptelea, cel mai voinic, ii atirna sub pintece madularul de taur, un drug de lemn vopsit rosu. Doua gheme negre jucau aninate de el.
La intrare se adapara ca niste vite, sorbind pe rind din galeata cu fiertura magica, trei de-o parte, trei de alta, cu buhaiul in fruntea lor gata de lupta."
Ultimul berevoi poezie de Vasile Voiculescu

" Dincolo de Carpati, se ridicase din obstea furilor unul, Egon, un flacau balai cu mustatile lungi si subtiri de borangic galben, chipes si voinic, dar mladios ca trestia, asa se legana in vin-tul galopului nebun. Egon ajunsese spaima magnatilor, care isi ferecau zadarnic caii in slonurile de piatra cu lacate cit caldarile. Hotul avea ori n-avea iarba fiarelor, dar tot patrundea.
La noi in Muntenia hotea cu vilva un omulet carunt, slab si subtiratic, alunecos ca un sarpe, cu ochi albastri si nevinovati de copil. II chema Amoasei, dupa maica-sa, care se indeletnicea cu mositul. Era chemata mai ales la vitele cu facere grea. Se dusese pomina despre miinile ei blagoslovite, cu care ajuta la fatat vacile chinuite de viteii incurcati in pintece si iepele care nasteau greu minjii aproape morti. Pe toate le izbavea moasa. Femeia isi ungea dreapta sfrijita cu untdelemn sfintit si o vira pina la cot in vita ce gemea adinc, cu ochii inchisi. Acolo, cu miscari line, ajutata pe dinafara si de stinga, pipaind, alinind, rinduind maruntaiele rascolite, izbutea totdeauna sa scape pe mama si sa scoata puiul viu.
Hotul insotise de mic pe maica-sa in toate partile unde era nevoie de mina ei iscusita. Moasa era luata departe, peste cinci judete. Se batea lumea pe ea. Boierii trimiteau radvanele s-o aduca. Alteori ea se arunca pe cal si gonea sa apuce cu suflet vita fatatoare. Copilul, tot timpul cu ea, patrunsese in toate grajdurile, vazuse toate tainele, deprinsese intreg mestesugul vitelor, viata cailor, crescuse in rind cu minjii ca un frate si-i indragise mai mult decit orice pe pamint."
Alcyon sau Diavolul alb poezie de Vasile Voiculescu

PÎ́NTECE, (rar) pîntece, substantiv neutru

I.

1. Partea de sub piept a corpului (la om și la animale), în care se află stomacul, intestinele, organele de reproducere etc.; burtă, abdomen. Bietul grec cobori din firidă și, ținîndu-se cu mîinile de pîntece, se tot ruga. GALACTION, O. I 84. Copii goi, cu pîntecele rotunde, cu părul cîrlionțat și îmbîcsit, înghit lacom îmbucături de mămăligă. DELAVRANCEA, vezi vezi 117. Iată, vezi, pîntecele meu e doldora, ba am dat și de pomană, căci n-am mai putut mînca. ȘEZ. III 130.
       • Expresia: A-i face (cuiva) pîntecele cobză (sau coastele pîntece) = a bate (pe cineva) foarte tare. Ia să-i faci chica topor, spinarea dobă și pîntecele cobză, zise Setilă, căci altmintrelea nici nu e de chip s-o scoți la capăt cu buclucașul acesta. CREANGĂ, O. A. 253. Și-i da piste un omușor care ți-a face coastele pîntece. NEGRUZZI, S. I 250.

2. (Cu sens restrictiv) Stomac. Acuș s-or și aduce bucatele și vinul, și numai de-ați avea pîntece unde să le puneți. CREANGĂ, O. A. 255. Apoi la hramul bisericii se ținea praznicul cîte o săptămină încheiată; și numai să fi avut pîntece unde să pui coliva și bucatele, atît de multe erau. id. ib. 38.
       • Locuţiune adverbiala Cu pîntecele lipit de coaste = flămînd tare, înfometat. Petrecuse el iarna cum petrecuse, cu puțini tăciuni în vatră și cu pîntecele cam lipit de coaste. GANE, N. III 182.
       • Expresia: Ai să faci broaște în pîntece, se spune în glumă celui care bea multă apă. A se închina pîntecelui = a fi peste măsură de lacom, a trăi numai pentru mîncare.

3. Organul femeii în care se dezvoltă fetusul; uter. Dar grația celui ce mă deosebise din pîntecele mamei mele. voia într-altfel. GALACTION, O. I 56. Nu vezi pe cine am la genuchii mei? Pe muma care a purtat în pîntecele ei pe domnul de mîne al Moldovei. DELAVRANCEA, A. 52. figurat Din pîntecele urii născu amoru-mi viu! MACEDONSKI, O. II 115.
       • Expresia: A lua (a avea sau a purta) în pîntece = a rămîne (sau a fi) însărcinată. Pasămite luase în pîntece. ISPIRESCU, L. 120.
       • (Familiar) A trăi (a fi, a se simți) ca în pîntecele maicii sale = a trăi bine și în belșug, a se simți foarte bine și în siguranță. A fi cu pîntecele la gură = a fi însărcinată, a avea o sarcină înaintată.

II. figurat

1. Partea dinăuntru a unui lucru; interior, adîncime. Scobi în pîntecele acelui munte o mulțime de cămări și cămăruțe încît se rătăcea printr-însele, d-ar fi fost nu știu cine. ISPIRESCU, U. 116. (Și în forma pîntec) Simțea in nări aburii de borș acru țișniți din pîntecul bucătăriilor. CAMILAR, N. II 139.

2. Partea bombată, ieșită în afară a unor obiecte (vase, vehicule etc.). Pîntecele garafei. ▭ Șlepul era cufundat pe sfert în apă. Și cum stăteau ei culcați pe paie, în fund, auzeau deasupra capetelor lor cum se strecoară fața apei șușotind și gîlgîind pe lîngă pîntecele de metalurgie DUMITRIU, N. 135.

– Variantă: pîntec (DUMITRIU, N. 137, MACEDONSKI, O. I 70) substantiv neutru