Ce înseamnă locuțiune adverbiala cu iuțeala fulgerului?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "locuțiune adverbiala cu iuțeala fulgerului": extrem de repede, fulgerător

" C-o manie trasnitoare in al ochilor focar.
Zeul Month ii da iuteala si Baal a lui putere,
C-o silinta uriasa sparge zidurile vii,"
Ospatul lui Pentaur poezie de Alexandru Macedonski

"

Trece puiul printre ramuri
Cu iuteala de soparle.
Codrii se-ndesesc; cararea"
Puiul de cerb poezie de Nicolae Labis

IUȚEÁLĂ, iuțeli, substantiv feminin

1. Viteză (mare), repeziciune. Dete drumul frînghiei, care se lăsă în jos cu mare iuțeală. ISPIRESCU, L. 89. Dar numai iuțeală și gură de furnică ar trebui să aibi ca să poți apuca, alege și culege niște flecuștețe ca aceste. CREANGĂ, P. 263. Holera începuse a secera, mai întîi slab... pe urmă cu o iuțeală grozavă. NEGRUZZI, S. I 291.
       • Locuţiune adverbiala Cu iuțeala fulgerului (sau a glonțului) = extrem de repede, fulgerător. [Vulturul] se rotea mîndru, liniștit, deodată se repezea cu iuțeala glonțului; nu înșfăca decît puici voinice și cocoși odoleni. CAMILAR, TEM. 131. Cu iuțeala fulgerului îi trecu prin minte toate durerile satului pe care el le simțise zeci și zeci de ani. BUJOR, S. 170.

2. Însușirea de a fi iute la mînie; violență. Despre iuțeală, mînie și posăcie. PANN, P. vezi III 12.

3. (Rar) Gust iute, picant.