Ce înseamnă locuțiune adverbiala cu furie?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "locuțiune adverbiala cu furie": extrem de furios; cu putere mare, nestăvilită

" C`teodata, st`nd aicea, la morm`ntul tau, imi vine
Ca o furie nebuna. S-a= voi atunci, aproape,
Fa a-n fa -acolea, l`nga piatra astei triste groape,"
Dormi in pace poezie de Alexandru Vlahuta

" Ascunsa in rut,
Neroada furie a cresterii
Si coacerea oarba."
Asteapta sa vina octombrie poezie de Ana Blandiana

FÚRIE, furii, substantiv feminin

1. Stare de extremă iritare în care se pierde stăpînirea de sine; mînie puternică, nestăpînită. Numai moșieri și arendași în tribune... Parcă discursurile de-aici o să-i apere de furia țăranilor. REBREANU, R. II 34. Toată furia lui Vasile se descărcase asupra nevestei. BUJOR, S.92. Ea începe a plînge, temîndu-se de furia zînelor. RETEGANUL, P. II 17.
       • (Metaforic) Puterile adîncului se treziseră de pretutindeni și, subt ocrotirea oarbă a nopții, își dezlănțuiră asupra pămîntului îngrozit furia lor prăpăditoare. HOGAȘ, M. N. 175.
       • Locuţiune adverbiala Cu furie = în chip furios, cu putere mare, nestăvilită. Seara însă vîntul începu să sufle cu furie și să ridice chiar valuri pe Dunăre. BOLINTINEANU, O. 265. Oastea lui Ieremia-vodă se îmbărbătează și cade cu furie peste flancurile oastei secuiești. BĂLCESCU, O. I 343.

2. (Rar) Dorință, patimă, pornire nestăpînită. Ladislav... se încearcă a pune stavilă furiei lor de coprinderi. BĂLCESCU, O. II

12.