Ce înseamnă locuțiune adverbiala cu dispreț?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "locuțiune adverbiala cu dispreț": în mod disprețuitor

" Nu frica, oboseala ca-i zadarnic,
Durere ca-i tarziu, dispret de sine
Si scrasnetul de dinti, ritmat cuminte "
Fara un gest poezie de Ana Blandiana

" Sa-nfrunti apoi dispretul tuturora,
Nevrednicul dispret al celor slabi,
Si mandra, cu privirile senine,"
Pruncul poezie de George Topirceanu

DISPRÉȚ substantiv neutru Sentiment al celui care nesocotește sau depreciază pe cineva sau ceva; atitudine prin care cineva își manifestă lipsa de stimă sau considerație față de cineva sau de ceva; desconsiderație. Fiindcă de avere te-nlătură disprețul, O caldă-mbrățișare primească cîntărețul. MACEDONSKI, O. II 213. Orice suflet mîndru plătește disprețul cu dispreț. VLAHUȚĂ, O. A. II 110.
       • locuțiune adjectiv De dispreț = care exprimă, care dovedește dispreț; disprețuitor. Înfruntă pe cei de față cu privirile lui negre și-și repezi înainte barba scurtă și creață c-o mișcare de dispreț a buzelor. SADOVEANU, Z. C. 165. Miron Iuga îi aruncă o privire de dispreț. REBREANU, R. II 95. (Rar) Cu dispreț = disprețuitor. [Era] cam colțos, cam cu dispreț pentru galon, dar altfel bun camarad. SADOVEANU, O. VI 177.
       • Locuţiune adverbiala Cu dispreț = în mod disprețuitor, fără stimă sau considerație (față de cineva sau ceva). Beizade privi cu dispreț pe soțul său. SADOVEANU, Z. C. 324. Baiazid privind la dînsul, îl întreabă cu dispreț:

– Ce verb reflexiv:ei tu? EMINESCU, O. I 146.

– Variantă: (învechit) despréț (M.

I. CARAGIALE, C. 90, CREANGĂ, A. 145, RUSSO, S. 61) substantiv neutru