Ce înseamnă locuțiune adverbiala cu amărăciune?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "locuțiune adverbiala cu amărăciune": cu tristețe, cu supărare

" Si cauta sa-i altoiasca adinc gindul insanatosirii pe amagirea cu sarpele strain. Era o incercare care merita osteneala. Va avea spiritul, imaginatia, din nou putere asupra materiei, care macar sa usureze, daca nu mai putea sa vindece, ravagiile cumplite ale bolii pe care o stirnise?
Femeia, dupa ce iesi din amorteala, lua de data asta fara nici o sila sarpele in mina si-l privi cu luare-aminte. Dar in loc sa se bucure intoarse cu amaraciune capul, care se balaganea de gi-tul subtire ca o tartacuta pe vrej.
- Nu ma minti dumneata pe mine, facu ea semn cu privirile. Asta nu e sarpele meu."
Sarpele Aliodor poezie de Vasile Voiculescu

"
Asa alte citeva zile in sir am tremurat somnoros, cutreierind zadarnic pina sus la zada, in preajma poienilor, unde poposeam cu aparatele descarcate, puse ca niste tunuri in baterie. Un om raminea acolo sa mustruluiasca bietii cai, nu cumva sa clinteasca, gata sa-i inhate de bot si sa-i innabuse daca ar fi avut chef sa necheze. incetul cu incetul, lumini vinete se prelingeau printre pletele brazilor si niste zori vestede se lasau cu amaraciune peste noi. Ziua se scula mahmura, zgircita de frig, si trebuia sa ne intoarcem Ceasul cocosilor trecuse iar si ne uitam unii la altii, privindu-ne cu mila nasurile zemoase si ochii rosii de nesomn. Ce mai incoace si incolo! Fie din pricina vremii, care se tinea mereu imbufnata, fie ca le trecuse sorocul nuntelii, cocosii nu se descopereau cu nici un chip.
Pina la urma, insotitorii mei, truditi si nemincati, mai ales ca fusesera luati de rechizitie, se cerura acasa, unii la slujba, altii la gospodarii"
Misiune de incredere poezie de Vasile Voiculescu

AMĂRĂCIÚNE, amărăciuni, substantiv feminin

1. Însușirea de a fi chinuitor, dureros, amar. Căci atunce lesne în amor credeam Și amărăciunea-i încă nu știam. NEGRUZZI, S. II 30.
♦ Durere, tristețe. Horia e omul de piatră în care s-a concentrat toată tăria munților aspri și stîncoși, toată amărăciunea veacurilor de iobăgie. BOGZA, T. 38. Își pierdu cumpătul de supărare și amărăciune. ISPIRESCU, L. 27. Aceștia-s curată sărăcie!... zise împăratul în sine, plin de amărăciune. CREANGĂ, P. 262. Din cupa desfătării amărăciunea naște. ALEXANDRESCU, P. 105.
       • Locuţiune adverbiala Cu amărăciune = cu tristețe, cu supărare. L-am auzit pe tata șoptind cu amărăciune și privindu-mă cu milă. SADOVEANU, N. forme

6. Chemarea unui filozof? zise umbra surîzînd cu amărăciune-foarte bine! EMINESCU, N. 62.
♦ Întîmplare, împrejurare dureroasă, chinuitoare; chin. Noi, în viața noastră... am avut grele amărăciuni și asupriri. SADOVEANU, N. forme 28.

2. Amăreală (1). Amărăciunea chininei.
       • Bine, răspunse în sfîrșit, greu, Ruset, înghițindu-și într-una amărăciunea gurii. SADOVEANU, Z. C. 321.