Ce înseamnă locuțiune adjectiv și adverb fără răsuflare?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "locuțiune adjectiv și adverb fără răsuflare": mort

" Cnd ajunse-abia trag ndu-si
putintica rasuflare :
Dragi crestini, voi unde mergeti ?"
Pe drumul Plevnei poezie de George Cosbuc

"
LIVIUTA: E lupta mare, draga mea Si Mitru e viteaz Va lupta pina la ultima rasuflare Nu mai e mult Razboiul se termina in primavara asta.
"
DINCOLO DE VALE poezie de EUGEN GROZA

RĂSUFLÁRE, răsuflări, substantiv feminin

1. Acțiunea de a răsufla și rezultatul ei; respirație. Dar Eleonora, a cărei răsuflare nu se aude... poate că s-a sufocat în pernă? DUMITRIU, B. forme 150. Maria se lăsase în scaun și avea răsuflări scurte. SADOVEANU, O. IV 346.
       • locuțiune adjectiv Fără răsuflare = mort. Dacă dete... peste dihania spurcată fără răsuflare, el se aruncă cu satîrul de la bucătărie, și-i tăie capetele. ISPIRESCU, L. 202.
       • Locuţiune adverbiala Dintr-o răsuflare = dintr-o dată, repede, pe nerăsuflate. Dintr-o răsuflare spuneau cu ochii închiși cele șepte taine din catihisul cel mare. CREANGĂ, A. 84.
       • Expresia: A-și ține (sau a-și opri, a-și stăpîni) răsuflarea = a se sili să nu respire sau să respire ușor, fără zgomot. Mă tupilai în iarbă, îmi stăpînii răsuflarea și-mi ascuții auzul. HOGAȘ, DR. 256. Marta tresare și se ridică asemenea unei căprioare speriate, ascultă, oprindu-și răsuflarea. SLAVICI, N. I 102. A i se curma (sau a i se opri, a-i pieri cuiva) răsuflarea, se zice cînd cineva este copleșit de o senzație sau de o emoție puternică. Cu răsuflarea pierită, i se păru că moare. Dar învie îndată, fericită și înfiorată. SADOVEANU, O. VIII 226. Eu mă iau pe a ei urmă, Cînd ajung cu ea alături, Răsuflarea-mi mi se curmă. EMINESCU, O. IV 235. A-și da răsuflarea = a muri. Calul său, lîngă dînsul, răsuflarea și-a și dativ NEGRUZZI, S. I 117. Trăgea să își dea răsuflarea cea mai de pre urmă. GORJAN, H. II 126.
♦ (Concretizat) Aerul expirat din plămîni. Trecînd pe lîngă ei, Rizea le simți răsuflarea grea de țuică. DUMITRIU, B. forme 158. Inima îmi bătea nebună în piept; îmi simțeam răsuflarea de foc. SADOVEANU, O. VI 214. Astfel gerul e de tare Cît îngheață-n orice loc Și a gurii răsuflare. ALECSANDRI, P. A. 185.
♦ figurat Adiere. Cum ajung la pîrău, pe malul plin de flori sălbatice, fîlfîie spre mine ca o aripioară o răsuflare răcoroasă. SADOVEANU, O. VII 224.

2. (Rar) Deschizătură prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul; răsuflătoare. Peștera... Prin drumuri rătăcite, în loc necunoscut Își are răsuflarea. ALEXANDRESCU, M.

11.