Ce înseamnă locuțiune adjectiv și adverb familial la toartă?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "locuțiune adjectiv și adverb familial la toartă": zdravăn, strașnic; extrem de strâns

" Si smulsei de jos tulpinele amare Eram atit de schimbat, asa de smintit, ca tata ma apuca in brate, sa ma potoleasca, si-mi apasa capul la pieptul lui, unde ma zbateam biiguind. Ma linistii repede si-mi venii in fire. intelesei ca trebuia sa ma stapinesc daca vream sa ma asculte. Si ma sfortai sa-i fac sa ma creada.
Incepui sa le povestesc din nou cele te vazusem. Pe masura ce vorbeam, primarul se framin-ta prins de neastimpar. Am zugravit, aprins, cu amanunte pe care atunci nici nu le vazusem si care acum imi veneau in minte, scornite nici cu nu stiu de unde, chipul oaches al mortului, nasul subtire si drept, ochii - cind i-a cascat pentru ultima oara - albastri, mustata neagra, cu sfir-curile usor aduse in sus, urechea dreapta cu o toarta de cercel, cizmele cu potcoave, un ceasornic de argint prins cu un lantuc de briu, o tasca de piele legata cu o curelusa de dupa git.
"
Lipitoarea poezie de Vasile Voiculescu

" Dupa cintatul cocosilor, impielitatii, grabiti, ii dau un asalt furios. Chilia ajungea un crincen cimp de batalie. Muncit, numai sudori, parintele Evtichie la asemenea ananghie era silit sa alerge la mijloacele cele mari si fara gres
intii pomea cu cel iscodit de sfintul Sisinie si folosit apoi si de sfinta mucenita Marina: toaca. Astia, cind prindeau vreun diavol care-i necajea, il bateau cu ciocanul toacei pina-l desalau. Uciga-I toaca se invata minte si de atunci incolo ii ocolea cale de-o posta Dar parintele Evtichie, avind dc-a face nu cu unul, ci cu o suta, ca un bun strateg, schimbase mijlocul prea simplu al inaintasilor intru patimire, imbunatatindu-l si adaugindu-l dupa nevoile luptei sale. El insfaca de toarta ligheanul de arama unde-si spala trupul inaintea impartasaniei si carele astepta dupa usa, prindea ciocanelul de fier asijderi, tot timpul la indemina, infipt in cingatoare, si pornea sa bata cumplit darabana, intr-un fel de sarja, careia nimeni si nimic daruit cu urechi pe pamint sau in iad nu i se putea impotrivi. Daca l-ar fi stiut vreun boier cu podgorii intinse, l-ar fi tocmit sa alunge toti norii de grindina abatuti asupra viilor.
intreg cuviosul se prefacea acum din crestet pina-n calciie intr-un furios clocot de larma. Lovind cu nadejde in diavolii ce-l inconjurau de toate partile, el izbea nu numai ligheanul si vazduhul, ci isi mai scapa si siesi in frunte, pe turloaie, in coaste, destule ciocanele."
Ispitele parintelui Evtichie poezie de Vasile Voiculescu

TOÁRTĂ, torți și toarte, substantiv feminin

1. Partea ieșită în afară și (de obicei) încovoiată în formă de arc, de care se apucă anumite obiecte; (regional) mănușă. Așezase verb reflexiv:eo douăsprezece strachini de lut și tot pe atîtea ulcele fără torți. CAMILAR, N. I 209. Ridicase de pe lespezi ceaunul uriaș și, cumpănindu-l de toartă cu stînga, iar de fund sprijinindu-l cu dreapta, îl răsturnă spre o petică unsuroasă. HOGAȘ, M. N. 194. Îi găsi un sipet lîngă pat, un sipet greu...

– Trage-l încoace de toartă, dar ia seama să nu rupi toarta. ALECSANDRI, T. 1644. Într-un tîrziu, baba scoate din pălămida lăzii un ulcioraș cu două torți și-l pune lîngă foc. ȘEZ. I 250.
       • (În basme și în credințele populare) Se făcuse cît un zmeu; putea zbura prin torțile cerului. PAMFILE, CER. 23. S-apucă zdravăn cu mînile de torțile ceriului. CREANGĂ, P. 54. Ia cerului torțile... Și revearsă ploile. TEODORESCU, P. P. 210. Vă duceți în gura vîntului, Să vă loviți de toarta pămîntului. ALECSANDRI, P. P.

10.
       • locuțiune adjectiv și adverb (Familiar) La toartă = zdravăn, strașnic. A avut loc un chef la toartă, cum zic moldovenii. SADOVEANU, O. VII 86. N-ar fi de mirare să-l vedem deschizînd două-trei afaceri scandaloase... și să se apuce de politică la toartă. C. PETRESCU, C. vezi 131. Bătălie la toartă, soro: pistoale, puști, tunuri, CARAGIALE, O. I 94.
       • Expresia: Prieteșug la toartă = legătură strînsă de prietenie. Legasem dar iarăși prieteșug cu un necunoscut, prieteșug la toartă. M.

I. CARAGIALE, C. 44.

2. Verigă, inel sau belciug cu ajutorul căruia se atîrnă un obiect. Ca și cum în fundul unui clopot s-ar vedea cercelul sau toarta de care se spînzură limba clopotului. PAMFILE, CER. 33. Poți să iei și pămîntul cu tine... îl prefaci într-un mărgăritar cu toartă și-l anini de salba iubitei tale. EMINESCU, N. 61
♦ Urechea curbată a unui lacăt (care se petrece prin belciuge). De cîte ori n-am tras zăvorul ista, de cîte ori n-am pus mîna pe toarta asta, și de cîte ori n-am izbit așa. DELAVRANCEA, O. II 176. Cade-n rugină lacăt și toarte. MACEDONSKI, O. I 20.
♦ Cerculețul cu care se prinde cercelul de ureche; cercel în formă de inel. Pescarii... rași, uscați, pîrliți, cu toarte ca niște belciuge de argint în urechi, nu să mai satură privind coșurile. DELAVRANCEA, S. 65. Argintarul... face și vinde pe an cercei și inele, verigi și toarte de urechi ca de 300 de galbeni.

I. IONESCU, M. 713. Ia vezi cheala cum se poartă... Cu cercei numai de-o toartă. TEODORESCU, P. P. 337. Sînt cercel cu toartă, Dar om nu mă poartă, Decît mă agață La case în față (Lacătul). GOROVEI, C. 193.
♦ Circumferința inelului. [Inelul] fiind în toartă puținel cam larg, Jucîndu-i în deget, într-o zi căzu. PANN, P. vezi I 30.