 |
|
| CONSULTĂ DEX SINONIME | |
Sensul expresiei este
|
 Alte expresii înrudite sau asemănătoare |
| ă in literatură "Nu este o tarasconada nici batul cu fier in virf, nici bocancul cu tinte, nici aparatoarea de soare. La munte nici un amanunt nu trebuie neglijat, nici un lucru uitat. Aici nu stai pe o plaja, ca la mare, privind cum vin departarile spre tine, aici mergi, sui, te incordezi si lupti. " Prin munti poezie de Vasile Voiculescu " L-au si injurat pentru el. Si, inca un amanunt interesant, Grigore " Casa vieru poezie de Grigore Vieru |
| Definiție din
AMĂNÚNT1, amănunte, substantiv neutru Element secundar, neesențial al unui obiect, al unui fenomen sau al unui eveniment. Amănuntele tehnice ale lui Culai erau făcute să bucure pe domnul inginer al nostru. SADOVEANU, N. forme 61. Mă îngrijesc de cel mai neînsemnat amănunt al îmbrăcăminții mele. SAHIA, N. 20. Dicționarul limbii romîne literare contemporane • locuțiune adjectiv și adverb (În opoziție cu angro, cu ridicata sau cu toptanul) Cu amănuntul = cu bucata, în detaliu. Comerț cu amănuntul. Desfacere cu amănuntul. Vînzare cu amănuntul. • Locuţiune adverbiala (Cu) de-amănuntul sau pînă în cele mai mici amănunte sau în amănunt sau în toate amănuntele = pînă în cele mai mici detalii, amănunțit, minuțios. Porniseră să străbată țara din ținut în ținut, ca s-o cunoască prin văzul și prin auzul lor cu de-amănuntul. C. PETRESCU, R. DR. 35. Moșia... am cercetat-o cu de-amănuntul, în lung și în latina ALECSANDRI, T. 796. – plural și: amănunturi (ISPIRESCU, L. 75). – Variantă: amărúnt (COȘBUC, P. II 182, CREANGĂ, P. 264, ODOBESCU, S. I 185, NEGRUZZI, S. II 203) substantiv neutru |
