 |
|
| CONSULTĂ DEX SINONIME | |
Sensul expresiei este
|
 ă in literatură "Alaturi ardeau focuri, la jarul carora coceam porumb. Dar cel mai drag dintre toate mi-a fost pescuitul cu ostia, un fel de furculita mare, cu doi sau trei colti, care se infigea in peste. Vinatul cu ostia se face numai noaptea, la lumina faclelor sau a unor bardace prinse intr-o coada de lemn si pline cu pacura aprinsa. " Amintiri despre pescuit poezie de Vasile Voiculescu " Ochii - daca'nu-i descoperim la vreme -Luneca iremediabil spre fundul pamantului, in drum, scot uneori o fantana cu blesteme Pe la rascruci de drumuri, sub furculita vantului. " Halucinatie intentionata poezie de Nina Cassian |
| Definiție din
FURCULÍȚĂ, furculițe, substantiv femininDicționarul limbii romîne literare contemporane 1. Obiect de metal alcătuit dintr-un mîner și doi, trei sau patru dinți, cu ajutorul căruia se duce mîncarea la gură. Înfipse furculița în pieptul puiului și spintecă frageda carne albă. C. PETRESCU, S. 149. Cuțite, furculițe pe masă înșirînd... NEGRUZZI, S. II 203. • locuțiune adjectiv În furculiță (sau în furculițe) = a) (despre barbă) cu părțile laterale mai lungi decît mijlocul. Cu barba în furculiță și favorite frumoase. CREANGĂ, A. 85. Barba-i deveni lățoasă și-n furculițe, ca două bărbi de țap. EMINESCU, N. 56; b) (despre mustăți) cu capetele răsucite în sus. 2. Fiecare din cele două piese curbate, încrucișate la unul din capete prin care e fixată inima carului de podul osiei de dinapoi pentru a împiedica rotirea inimii în plan orizontal; gemănare. – plural și: furculiți (IBRĂILEANU, A. 80, ALECSANDRI, T. 9). |
