Ce înseamnă locuțiune adjectiv de toamnă?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "locuțiune adjectiv de toamnă": care se face sau se întîmplă toamna, care este necesar sau caracteristic acestui anotimp

" Era tarziu si-mi era vara!
Acuma-i timpurie toamna ...
Nu e tarziu, dar mi-este doamna!"
Cincinatina poezie de Alexandru Teodoreanu

" In voi isi desteapta plansorile lor
Padurile-n toamna tarzie,

Pe cand le apuca al luptei fior"
Cantarea slavei poezie de Alexei Mateevici

TOÁMNĂ, toamne, substantiv feminin Anotimpul care urmează după vară și precede iarna, reprezentînd (în emisfera boreală) intervalul dintre echinocțiul de la 21 septembrie și solstițiul de la 22 decembrie și caracterizat prin scăderea treptată a zilelor, veștejirea vegetației etc. Amurgul toamnei mohorîte ne-a despărțit atunci cărarea. GOGA, C. P. 94. Trecu și vara, și trecu Și toamna, și pe văi căzu Zăpada iernii. COȘBUC, P. I 282. Afară-i toamnă, frunză-mprăștiată, Iar vîntul zvîrle-n geamuri grele picuri. EMINESCU, O. I 119.
       • (Personificat) Toamna cînta cu ciudate glasuri la ferestre. SADOVEANU, O. VII 151. Toamna cu-a ei albă frunte Și cu galbenii conduri, A lăsat argint pe munte Și rugină pe păduri. TOPÎRCEANU, P. 130. Toamna mîndră, harnică Și de bunuri darnică A-mpărțit a ei comori. ALECSANDRI, P. A. 155.
       • figurat (Simbolizînd veștejirea, sfîrșitul vegetației) Cînd toamna vieții vine, o frunte se-ntristează, Amorul rupe arcul și zboară rîzător. BOLINTINEANU, O.

4. Avea trei fii, războinici vestiți... flori din toamna vieții. ALECSANDRI, P. III 343. verb reflexiv:ea să-i vină toamna vîrstei cei bărbătești cu rod. ȚICHINDEAL, forme 182.
       • locuțiune adjectiv De toamnă = care se face sau se întîmplă toamna, care este necesar sau caracteristic acestui anotimp. E seară. O seară de toamnă moscovită, cu burniță ușoară. STANCU, U.R.S.S.

9. Vîntul de toamnă începu să bată. Zilele erau mai răcoroase, nopțile mai reci. GÎRLEANU, L. 41.
♦ (Adverbial, în forma toamna) În timpul toamnei. Toamna tîrziu În noaptea cu lună, Cum vîjîie codru Și geme și sună! COȘBUC, P. I 187. Toamna frunzele colindă, Sun-un greier sub o grindă. EMINESCU, O. I 76. Dragi-mi sînt fetele, dragi, Toamna cînd culeg la fragi. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 76.
       • Locuţiune adverbiala La toamnă = cînd va veni toamna sau în timpul toamnei viitoare. Ba s-a însura la toamnă, ba la iarnă, ba la primăvară. CREANGĂ, P. 141. Știi bădiță cum ziceai Seara, cînd la noi veneai Că la toamnă-o să mă iai? JARNÍK-BÎRSEANU, despre 258. De cu toamnă = fiind încă toamnă. Astă-toamnă = toamna trecută. Astă-toamnă era bine, Că-mi zicea mîndra: jupîne. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 72. Toamna asta = toamna prezentă; (conținînd ideea de apropiere în timp) toamna trecută sau viitoare. Pe toamnă = cînd a sosit (sau cînd va sosi) toamna, în timpul toamnei. Pe toamnă se pomenește cu un alt argat, că-i aduce un burdușel de brînză. ISPIRESCU, L. 209. Pînă la toamnă = pînă la începutul toamnei. Gîndit-am mîndră, gîndit Să mă las de-al tău iubit Dar inima iar mă-ntoarnă Să te iubesc pînla toamnă. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 42. În toamnă = în timpul toamnei, cînd a fost (sau va fi) toamnă. Se gîndea că o să-și facă în toamnă o căsuță a lui și că după crăciun face nunta cu Nica. CAMIL PETRESCU, O. I 25.
       • Expresia: Toamna se numără bobocii vezi boboc (2).