Ce înseamnă locuțiune adjectiv de neiertat?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "locuțiune adjectiv de neiertat": care nu poate fi scuzat; condamnabil

" Se-mpotrivea plecarii fara rost.
Imi vei ierta vreodata invierea,
Grabita inviere ce ma rupea de tine"
Mama poezie de Ana Blandiana

" Om sa fii!
Nu ierta tradari, prostii,
Dar oriunde-ai fi, sa stii:"
Om sa fii! poezie de Carare Petru

IERTÁ, iert, verb

I. tranzitiv

1. (Complementul indică o persoană vinovată) A scuti de o pedeapsă, a ridica pedeapsa, a nu pedepsi, a nu mai considera vinovat. Iartă-mâ de ce am făcut! RETEGANUL, P. II 30. Scorpia se rugă cu lacrămi ca să o ierte. ISPIRESCU, L.

6. Nu verb reflexiv:eau să te iert pînă nu-i face ce ți-oi zice eu. ALECSANDRI, T. I 48. Mă iartă, tată, că n-oi mai zice așa. DRĂGHICI, R. 63.
       • Expresia: A-l ierta (pe cineva) dumnezeu = a i se sfîrși cuiva suferințele, a muri (după o boală grea). Dumnezeu să-l ierte, spun cei evlavioși cînd vorbesc despre un mort. De-o fi murit, Să-l ierte dumnezeu. COȘBUC, P. I 230. Bărbatu-mieu

– dumnezeu să-l ierte

– nu s-a putut plînge că l-am înșelat. CREANGĂ, P.

4. Doamne iartă-mă, spune cel căruia i-a scăpat (sau era să-i scape) o vorbă necuviincioasă. Aice-i? Unde, doamne iartă-mă, să fie? ALECSANDRI, T. I 381.
♦ (Construit cu dativul; complementul direct indică vina săvîrșită) A trece cu vederea. Nu-ți mai iert nimic. SAHIA, N. 78. Că te-am zărit e a mea vină Și vecinic n-o să mi-o mai iert. EMINESCU, O. I 118.
♦ A scuza. De-i avea verb reflexiv:eme să te duci... bine-de-bine, iară de nu, să te ierte. CREANGĂ, P. 169. Mă iertați, domnul meu, că sînt cam bolnavă și nu pot [cînta]. ALECSANDRI, T. 876. Dar aud chemîndu-mă. Mă iertați, mă rog. NEGRUZZI, S. I 40.
       • locuțiune adjectiv De neiertat = care nu poate fi scuzat; condamnabil. O greșeală de neiertat.
       • Expresia: Ba să mă ierți, formulă cu care contrazici pe cineva; nici vorbă.

2. (Subiectul este o persoană sau o situație, o stare, o împrejurare; urmat de determinări exprimate printr-o propoziție cu verbul la conjunctiv) A îngădui, a permite, a lăsa, a da voie. De m-a ierta verb reflexiv:emea să pot veni și eu mai pe urmă, bine. CREANGĂ, P. 169. Să iertați, boieri, ca nunta s-o pornim și noi alături! EMINESCU, O. I 87. Iartă-mă să adaog verb reflexiv:eo două-trei cuvinte! ODOBESCU, S. III 32. (Determinarea, exprimată în propoziția anterioară, nu se mai repetă) Ar verb reflexiv:ea să fugă, dar inima n-o iartă. ALECSANDRI, P. A. 180.
       • (Regional, construit cu dativul) Iartă-mi să caut un jugastru și să-mi fac din inima lui un dop. SBIERA, P. 36.
       • impersonal (Construit cu dativul, uneori determinarea este o propoziție cu verbul la infinitiv) Nu-ți e iertat să vorbești. EMINESCU, N. 82. Doresc tare mult să-mi fie iertat a mă așeza în Moldova, pe vară încai; căci iernele trebuie să le petrec într-o climă mai caldă. GHICA, A. 608.
       • (Regional) Nu-i iertat = nu-i permis, e interzis, e oprit.

3. (Complementul indică o persoană) A scuti, a dispensa de o obligație. El tot nu mă iartă de dobînzi. Îi muncesc vara, îi cînt toamna; nu mă mai pot plăti. SADOVEANU, M. C. 188. Să ierți feciorul meu de la oaste. RETEGANUL, P. III

8.
       • (Glumeț) Mă uit înapoi cu coada ochiului și nu mai văd pe coate-goale. Mai mergem ce mai mergem, mă uit iar... mă iertase. CARAGIALE, O. I 46.
       • (Complementul indică obligația) Din zestre că-i mai ierta, Din cerut îi mai lăsa. TEODORESCU, P. P. 88.