Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
LOCȚIITÓR, -OÁRE, locțiitori, -oare, substantiv masculin și forme Persoană care ține locul titularului unui post de conducere și îndeplinește o parte din sarcinile acestuia. vezi locotenent (2). La deschiderea expoziției a asistat și locțiitorul ministrului culturii. ▭ Fusese chemat în cortul lui Fuad-pașa pentru a i se citi firmanul prin care era numit locțiitor domnesc al țării. BOLINTINEANU, O. 252. V-am poftit... ca să v-adunați aici, dumneta ca marele postelnic, dumneta ca locțiitor de ghenerar miliției. ALECSANDRI, T. 1387.
• Locțiitor politic = ofițer care ține locul comandantului și are în sarcină munca de educație politică în unitatea respectivă.
