Ce înseamnă lingvistică diacronică?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "lingvistică diacronică": studiu al faptelor de limbă privite în evoluția lor

"
Visez acel laser lingvistic care sa taie realitatea de dinainte,
care sa smulga intruna luminii partea ei de apa, cu pesti."
Necuvinte poezie de Nichita Stanescu

LINGVÍSTIC, -Ă (< limba franceza ) s.f, adjectiv

1. S. forme Știință care studiază limba și legile ei de dezvoltare. Preocupări privind limba au apărut încă din Antichitate, în India (Pānini), Grecia (Aristotel) sau Roma antică. În Evul Mediu asemenea preocupări se găsesc mai ales la arabi. Din perioada Renașterii datează interesul pentru studiul limbilor europene, iar expansiunea colonială a dus la studierea, din motive practice, a limbilor indigene. L. ca știință s-a constituit în primul sfert al secolul 19, când s-au pus bazele cercetării istorice și comparative a limbilor (W. Jones, K.K. Rask, W. Humboldt, în franceză Bopp, frații Grimm ș.a.). În a doua jumătate a secolul 19 a luat naștere școala neogramatică. La începutul secolul 20 apar noi metode de cercetare: geografia lingvistică și fonetica experimentală; apar noi școli, cum sunt cea neolingvistică (B. Croce, M. Bartoli), funcțională (Cercul lingvistic de la Praga), generală (forme de Saussure). Dintre curentele lingvistice moderne mai importante sunt: structuralismul, semanticismul, lingvistica matematică, glosematica, transformaționismul. Discipline și domenii ale lingvisticii sunt: fonetica, fonologia, gramatica (morfologia și sintaxa), lexicologia, frazeologia, istorii limbii, dialectologia, stilistica ș.a. În cadrul l. se disting numeroase ramuri: psiholingvistica, sociolingvistica, geolingvistica ș.a.
       • L. generală = studiul faptelor de limbă privite din punctul de vedere al trăsăturilor comune mai multor limbi (înrudite sau neînrudite).
       • L. diacronică (sau istorică) = studiul faptelor dintr-o limbă sau din mai multe limbi privite în evoluția lor.
       • L. sincronică (sau descriptivă) = studiul unei limbi așa cum se prezint ea la un moment dat, fără luarea în considerație a fazelor anterioare.
       • L. comparativă = studiul comparativ al concordanțelor fonetice, semantice și gramaticale din mai multe limbi, urmărind explicarea legăturilor lor istorice, cercetarea cauzelor dezvoltării lor paralele, a diferențierii și a influenței lor reciproce în cursul istoriei.
       • L. matematică = disciplină care studiază limba cu mijloace matematice, ocupându-se de aspectele algebrice, cantitative și formale ale fenomenelor de limbă.

2. Adj. Care aparține lingvisticii (1), privitor la lingvistică.